În Spania, Petrolul a fost de neînvins. Remiză cu Getafe

Redactia -

În Spania, Petrolul a fost de neînvins. Remiză cu Getafe

Petrolul a plecat joi după-amiază spre Madrid cu un lot din care au făcut 19 jucători, mai puțin accidentații Laurențiu Marinescu, Manasse Ruben Enza-Yamissi, Hamza Younes și Vlăduț Morar, plus Ovidiu Hoban – selecționat la echipa națională de seniori ai României pentru ultimele două meciuri oficiale cu Andorra și Estonia, din preliminariile Cupei Mondiale din Brazilia – 2014. A doua zi, vineri, 11 octombrie 2013, la orele prânzului, a oferit replica uneia dintre formațiile aflate în prima jumătate a ierarhiei din Primera Division, Getafe, fosta grupare a antrenorului principal Cosmin Contra. Adică, tocmai cel care a și făcut posibilă desfășurarea acestei partide amicale. Deși nu l-a putut folosi și pe fundașul central dreapta Geraldo Alves, încă nerefăcut după o contractură musculară suferită chiar înaintea confruntării, pierdute, de la Mediaș, cu Gaz Metan, trebuind să improvizeze cu un apărător lateral, Marian Dean Beța, care – colac peste pupăză – s-a accidentat și el, Contra a reușit încă un joc fără înfrângere. Astfel încât, remiza devine deja un fapt aproape obișnuit pentru trupa „galben-albaștrilor”. E drept, una este să închei la egalitate un duel cu FC Brașov sau Ceahlăul Piatra Neamț, iar alta-i cu Getafe, chiar dacă a fost vorba despre ceea ce englezii numesc „friendly match”.

Potrivit siteului oficial al clubului găzarilor, petroliștii au deschis scorul în minutul 18, prin Damien Boudjemaa (foto, cu numărul 8, privindu-l pe atacantul Abel Camara; www.marca.com), mijlocașul francez finalizând o fază bună a echipei sale, concepută pe partea stângă, iar ibericii au egalat prin Jaime Gavilan (39), ca urmare a unui contraatac. În afara golurilor și a formației oaspeților, www.fcpetrolul.ro nu a mai putut oferi detalii în plus, din delegație nefăcând parte și ofițerul de presă, Ionuț Pană, responsabilul cu astfel de amănunte! În Spania, Cosmin Contra a aliniat următorul lot de jucători: Bornescu (30 – Povilas; 60 – Pecanha) – Achim, Beţa (34 – Mustivar), Benga, Guilherme – Romario, Pablo de Lucas (46 – Teixeira) – Priso (60 – Alcenat), Boudjemaa (60 – Albin), Walter Fernandez – Camara (60 – Dore). Accidentarea lui Beța nu este, din fercire, una gravă, astfel încât, se anticipează că el va fi bun de joc pentru partida de campionat cu Săgeata Năvodari, din data de 19 octombrie. Ploieștenii s-au întors acasă în noaptea de vineri spre sâmbătă, deplasarea în Spania durând nu cu prea mult peste 24 de ore.