În Valea Soarelui va fi zăpadă artificială

Redactia -

Primarul Sinăii, Vlad Oprea, și ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Eduard Halvig, s-au întâlnit în stațiunea de pe Valea Prahovei, pentru a semna un contract de finanțare a proiectului „Dezvoltarea domeniului schiabil Sinaia-Perla Carpaţilor – realizare instalaţie de zăpadă artificială în Valea Soarelui”.

Prin finanțarea cu șapte milioane de euro – bani europeni- a acestui proiect se va realiza o instalaţie artificială de înzăpezit automatizată, compusă din lac de acumulare şi 25 de tunuri de zapadă (12 tunuri fixe şi 13 tunuri mobile). “Vrem ca anul viitor să vă invităm la inaugurarea zăpezii artificiale. Domeniul schiabil de la Sinaia este singurul din țară de altitudine, pârtiile încep de la 1500 de metri, avem 22 de kilometric de pârtii și prin implementarea acestui proiect va crește foarte mult atractivitatea întregului domeniu schiabil din Sinaia”, a declarat primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea.

Lucrările urmează să fie finalizate peste 16 luni.