În ziua când nici „vedetele” nu au mers la maximum, ar fi putut câștiga Petrolul la Timișoara? Poate dacă nu ar fi fost infectați cei cinci titulari obișnuiți și ar fi mers bine și restul!

Dragos Trestioreanu - nov. 23, 2020

După ce la Mogoșoaia, în meciul cu Aerostar Bacău, considerat acasă, Petrolului i-au lipsit cinci titulari și o prima rezervă, să-i zic așa, plus căpitanul obișnuit, suspendat pentru patru cartonașe galben, rezultatul s-a văzut: meci pierdut la scor, 1-4, în fața nu numai a ocupantei penultimei poziții din ierarhia Ligii a II-a, ci și viitoarea învinsă, de pe teren propriu, a Rapidului renăscut sub bagheta interimarului Mihai Iosif. Și Petrolul s-a trezit pe locul 10, adică acela pe care ajunseseră Ionuț Voicu & Co., „bătuți” de curând la… Ploiești. În schimb, legând succesele ulterior, Rapid le-a luat locul petroliștilor în sextetul care, la final de sezon regular, va combate în play-off. La Timișoara, după cinci zile de la eșecul drastic din meciul cu moldovenii, fără a străluci, dar muncind gospodărește pe un teren nu chiar ca o pârloagă, dar nici foarte departe, ASU Poli a profitat la maximum de absențele din efectivul găzarilor. Aproape cu siguranță cred că, dacă pe „Dan Păltinișanu”, arenă care va fi demolata la vară, ar fi fost Meijers, Huja, Salifu, Lax și Buhăescu, iar Poelmans ar fi luat loc pe bancă, atunci scorul final, 0-1, ar fi fost cu totul altul! Însă, nu a fost, astfel încât rămâne la statistică eșecul la un gol diferență și alunecarea tot mai jos în clasament!

Așa cum am promis după partida de sâmbătă, o să fac acum o caracterizare a fotbaliștilor folosiți de Viorel Moldovan în duelul cu ASU Poli. Dar, nu înainte, de a fi înțeles, dacă așa o și fi, de ce postul lui Moldovan ar fi pe deplin securizat. A apărut astfel, pe o rețea bine cunoscută de socializare, o notă potrivit căreia antrenorul principal al Petrolului ar avea un salariu de 8.000 de euro/lună și, mai ales, o clauză de reziliere de 100.000 de euro, în eventualitatea în care ar fi destituit unilateral. Nota nu este a unei persoane fizice, ci o preluare din presa centrală, dar fără a se da și sursa. Motiv pentru care, vă rog să nu o luați chiar foarte în serios! Chiar dacă, nemișcându-i-se niciun fir de păr tehnicianului, vorba vine, după atâtea insuccese, parcă ar exista tentația a se crede că ar fi totuși o fărâmă de adevăr în acea notă. În fine… Personal, l-aș acuza pe Viorel Moldovan, o repet, că nu cunoaște trecutul jucătorilor săi, nereușind astfel să-i plaseze pe teren și în mod diferit decât a făcut-o până mai de curând. Fapt remarcat și la schimbări, adesea făcute numai post pe post, nemaiamintind și de momentul efectuării acestora. Deoarece pare nu  avea cunoștințe referitoare la cariera de până acum a „băieților”, nu riscă deloc, mergând numai pe ce a aflat de la… Petrolul. Și nu mai ține! Dau un exemplu de la jocul de la Timișoara: a fost clar că retragerea lui Botic, un jucător eminamente ofensiv, s-a dovedit o eroare imensă. S-a pierdut astfel un om de atac, necâștigându-se nici măcar unul de apărare. Ce ar fi trebuit să știe Moldovan? Atât că austriacul nu are ce căuta ca mijlocaș central, mai ales ținând cont și de fizicul lui, dar și că problema absenței tuturor „închizătorilor” din lot, Salifu și Lax, ambii infectați cu virusul Covid-19, și Enache, suspect de ruptură de menisc, putea fi rezolvată totuși destul de simplu. Mai exact, trebuia împins pe acel post fundașul central stânga Manolache, cel care poate evolua și acolo, a mai făcut-o, și introdus Mendoza încă de la bun început, dar nu în locul lui Olaru, în ultimele 24 de minute ale confruntării, ci coroborată cu trecerea celui din urmă lângă Mondragón, plus împingerea lui Botic pe postul pe care dăduse satisfacție la Mogoșoaia. Așa se câștiga un mijlocaș central mai de profilul postului și nu ar fi fost nicio improvizație în defensivă, Olaru fiind fundaș central de formație. Dacă se proceda astfel și se renunța mai din timp la Balint, în favoarea lui Botic, poate că era mai înțeles de coechipieri și jocul stângaciului de 17 ani, Bogdan, căruia îi prevăd un viitor frumos. Dar, pentru așa ceva, trebuia știut pe ce post a mai jucat Olaru, ce mai poate juca Manolache și unde musai să fie așezat Botic. Cum nu s-a știut, a ieșit ce a ieșit! Și-acum, analiza pe posturi a învinșilor:

Portarul. Revenit între buturi după ce fusese scos de acolo probabil și pentru reproșurile „fără număr” ale părții dure a suporterilor, Avram a avut ghinion la Timișoara, croatul Plazonja prinzând probabil șutul vieții, o reușită de nota 10, la care nici cel mai bun goal-keeper din lume nu cred că ar fi avut vreo replică fericită. Luându-i locul titularului de la ultimele meciuri, bulgarul Kitanov, bistrițeanul a avut o intervenție bună la 0-1, salvând la un alt șut al aceluiași Plazonja, un atacant la fel de înalt ca și cei doi fundași centrali ai lui ASU Poli, Mera și Scutaru. Înalt, dar mobil, atacantul împrumutat de la Hermannstadt a părut, a doua zi după jocul din Banat, a-i fi… lipsit echipei de care aparține, la înfrângerea de la Mediaș în fața „lanternei roșii” a Ligii 1, Astra Giurgiu, scor: 0-1! De urmărit dacă miercuri, 25 noiembrie, va reveni în poartă Kitanov, pedepsit cu siguranță pentru cel puțin un gol avut pe conștiință la partida cu Aerostarul, sau Cătălin Grigore, tehnicianul apărătorilor buturilor Petrolului, îl va menține ca titular pe Avram.

Fundașii. Olaru a pendulat mult între apărare și banda sa, pe atac. A muncit, a alergat, a centrat, dar iar a lăsat impresia că ar căra apa cu ciurul! Adică, nicio contribuție vizibilă la crearea măcar a unei ocazii mari de gol. De data aceasta, Mondragón nu a mai greșit grav, ca la Mogoșoaia, deși probabil că se vor găsi câte unii care îl vor acuza că, împreună cu fundașul dreapta, nu a „strâns” suficient cât să-l blocheze pe croat, la reușita acestuia. Nici Manolache nu a mai avut erori serioase, cea din final, atunci când l-a scăpat – la viteză, problema cronică a lui! – pe Plazonja, al cărui șut a fost parat de Avram, nemaicontând pe tabelă. Țicu a jucat în nota lui, deși a avut în față un adversar de temut, cu experiență mare, Alex Munteanu, cel cu un nou look. Un fotbalist pe care, chiar dacă îl cunoștea foarte bine, fiind coechipieri în campionatul trecut, cu greu îl putea ține. Munteanu a avut dese incursiuni, l-a mai depășit pe tânărul său adversar, dar nu a făcut… vreo gaură în cer.

Mijlocașii. De Botic am comentat mai sus, nu mai revin, însă e de scris despre „vedetele” din spatele celor doi atacanți folosiți de Moldovan. Într-un meci în care ambii au fost integraliști, ceea ce nu cred că s-a mai întâmplat în acest campionat, Roigé Rodríguez – deși a fost cel mai aproape de gol, la șutul de la distanță în bara din dreapta a porții lui Hindrich, în fapt cea mai indicată abordare ofensivă pe acel teren greu și sub ploaia care nu a contenit – și Vajushi nu au fost chiar la nivelul lor obișnuit. Cu toate că s-au implicat în joc, dar nici nu au mai combinat ca la începutul sezonului, chiar dacă și-au dorit mult și multe, nici spaniolul, nici albanezul nu au mai putut fi, din nou, decisivi. Iar dacă ei nu au fost la maximum, nu i se putea pretinde foarte tânărului Bogdan să poată face tot ceea ce nu au putut-o „vedetele”. De la „puști”, am reținut driblingurile, schimbările de direcție bruște și stăpânirea perfectă aproape a balonului atunci când îl atingea cu piciorul stâng. Mă bucură atunci când un tânăr promite, iar asta – nota bene! – indiferent de ce scrie în cartea lui de identitate cu privire la locul nașterii sau pe legitimația de fotbalist în privința clubului de proveniență.

Atacanții. În ceea ce privește folosirea unui tandem ofensiv, cu Beleck puțin mai retras și cu Balint ca vârf împins, nu-l pot judeca deloc pe antrenor. Idee foarte bună, dar trebuia ca măcar unul dintre cei doi să fi fost și… om de gol. Al doilea nu a marcat încă primul gol al său în echipamentul Petrolului, deși are bifate până acum destule meciuri, iar primul a ratat posibilitatea de a înscrie chiar la debut și l-a „imitat”, apoi, pe colegul din avangardă, e drept după mai puține jocuri bifate. Poate când și unul, și altul vor reuși să și puncteze, se va schimba mult și jocul lor de ansamblu. Însă, nu-i mai puțin adevărat, au nevoie și de mingi utile. Au avut? Nu prea!

Rezervele utilizate. Primii intrați au fost Ekollo și Constantinescu, cei care i-au schimbat pe tinerii Botic și Bogdan, din minutul 53, însă nu au adus niciun plus. Egoismul celui dintâi, la o fază care putea aduce restabilirea egalității pe tabelă, a arătat că ieșirea dintre titulari îl afectează pe african, dornic să mai marcheze neapărat, pentru a reveni între primii „11”. De la Constantinescu, se tot așteaptă, dar mai e de așteptat! Probabil că mai util ar fi fost Bratu, care are un șut puternic, indicat – repet – pe acel gazon, însă o fi fost menajat, el abia revenind după izolare. Mendoza a intrat cu chef de fotbal, în minutul 70, substituindu-l, repet, pe Olaru, dar argentinianul a făcut cât poate și el, în prezent, adică nici prea-prea, nici foarte-foarte. În sfârșit, poate că și el pedepsit pentru ratările mari din meciul cu Bacăul, tânărul Saim Tudor a fost băgat abia în minutul 83, înlocuindu-l pe Balint, cel care terminase „combustibilul” după atâta alergătură în gol, ci nu cu gol! Nu a mai avut timp, deci, Saim să-și folosească și el o calitate importantă, o armă de temut: șutul de la distanță sau semidistanță. Dar, poate știe mai bine tehnicianul de ce a apelat atât de târziu la un bun șuter, de mirare fiind că alții precum râmniceanul s-au temut parcă să riște mai mult, deși portarul Hindrich părea „victima” perfectă. Cine știe, dacă se risca, poate ieșea ceva. De ce nu s-a mai făcut și a cincea înlocuire de jucători o știe numai antrenorul!

Foto: www.fcpetrolul.ro