Încă 2 persoane cercetate de DNA în dosarul privind comisia de evaluare a persoanelor cu handicap

Redactia -

Încă 2 persoane cercetate de DNA în dosarul privind comisia de evaluare a persoanelor cu handicap

COMUNICAT DE PRESĂ DNA:

În completarea comunicatului de presă cu nr. 479/VIII/3 din 28 mai 2013 privind pe inculpatele ONIGA VIORICA, președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova și OPREA GEORGETA, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești efectuează cercetări penale față de inculpatele: BORCAN IOANA, membru al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, în sarcina căreia s-au reținut următoarele infracțiuni:
– luare de mită, în formă continuată,
– abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată,
 – complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată și 
– fals intelectual, în formă continuată și IRIMIA GEORGIANA-NICOLETA, asistentă medicală în cadrul Spitalului județean Prahova, în sarcina căreia s-au reținut următoarele infracțiuni:
– trafic de influență, în formă continuată,
– complicitate la infracțiunea de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată. Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:  În perioada 2010 – 2012, inculpata Borcan Ioana, în calitate de membru al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, a primit, prin intermediar, suma totală de 13.200 lei, în mai multe tranșe, pentru ca, în virtutea atribuțiilor de serviciu, să dispună încadrarea în grad de handicap și eliberarea certificatelor de handicap pentru un număr de 21 de persoane. 
De asemenea, în perioada 2009 – 2012, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, inculpata Borcan Ioana a contribuit la eliberarea, în mod ilegal, a unui număr de 49 de certificate de încadrare în grad de handicap.
Toate aceste persoane nu sufereau de bolile menționate în cuprinsul certificatelor și, implicit, nu aveau dreptul la beneficiile prevăzute în lege pentru gradul de handicap stabilit, astfel că au obținut, în mod ilegal, suma totală de 475.000 lei, reprezentând indemnizații de handicap, indemnizații de însoțitor și bugete complementare personale. La rândul său, în perioada 2009 – 2012, inculpata Irimia Georgiana Nicoleta, asistentă medicală la Spitalul județean Prahova, a primit de la mai multe persoane, suma totală de aproximativ 21.000 lei lăsând să se creadă că, în mod direct sau prin intermediar, are influență asupra membrilor Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova și îi poate determina să stabilească un grad de handicap și să elibereze certificate medicale pentru aceste persoane. Pentru ca persoanele de la care a primit sumele de bani să obțină pe nedrept certificate medicale de încadrare în handicap, inculpata Irimia Georgiana Nicoleta a transmis către membrii comisiei documentele necesare și sumele de bani, a redactat personal, în fals, referate și scrisori medicale. Beneficiarii acestor certificate medicale au încasat în mod ilegal suma totală de 253.000 lei, reprezentând indemnizații de handicap, indemnizații de însoțitor și bugete complementare personale. Inculpatelor li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 19 iulie 2013, procurorii au dispus reținerea inculpatelor pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE