Încă doi foști petroliști din sezonul trecut și-au găsit o nouă echipă. Ba chiar, au făcut un pas înainte, urmând a evolua împreună și în Liga 1!

Dragos Trestioreanu -

Încă doi foști petroliști din sezonul trecut și-au găsit o nouă echipă. Ba chiar, au făcut un pas înainte, urmând a evolua împreună și în Liga 1!

Dacă dinspre conducerea FC Petrolul Ploiești nu s-a auzit nimic oficial în privința jucătorilor din sezonul trecut care nu s-au mai regăsit la reluarea pregătirilor sub conducerea noului antrenor principal, Viorel Moldovan, siteul www.liga2.prosport.ro postează informații, aproape în fiecare zi, în privința direcției luate de către unii dintre aceștia. Astfel, în afara lui Sergiu Arnăutu, Ștefan Bărboianu și Ștefan Blănaru, anunțați deja la cluburi tot din eșalonul secund, Concordia Chiajna (primul), respectiv Turris-Oltul Turnu Măgurele (ultimii doi), încă doi ex-petroliști și-au găsit echipă, urmând a semna, în seara aceasta, contracte cu o proaspătă prim-divizionară, Campionii FC Argeș Pitești! Unul este mijlocașul de bandă Gabriel Deac (foto sus, în dreapta), iar altul, cel central, David Derlis Meza Colli (foto sus, în stânga), originar din Paraguay. Deac a așteptat o ofertă de prelungire a contractului de la FC Petrolul, iar cum aceasta nu a sosit, a trebuit să aleagă altceva. Și a ales foarte bine, revenind la finele lunii în cel dintâi eșalon. Meza Colli își terminase contractul și nu a mai primit nici el vreo ofertă, așa că a onorat-o – ca și fostul coechipier de la clubul găzarilor – așa cum era și firesc. La 32 de ani, sud-americanul va debuta în Liga 1 din România, după un sezon în a II-a, în prima jucând și fratele său mai mic, César Daniel (28 de ani), redevenit jucătorul echipei CSU Craiova, tot în L1, după un împrumut la Keshal, în prima ligă din Azerbaidjan, grupare care îl dorește definitiv și se pare că va și reuși să îl achiziționeze.

Gabriel Deac și David Derlis Meza Colli vor fi coechipieri, de-acum, și cu un alt fost petrolist, prahoveanul Nini Popescu, cel venit la FC Argeș vara trecută, adică exact când noii jucători ai „alb-violeților” ajunseseră la Ploiești. Deac și Meza Colli au îmbrăcat echipamentul actualei lor echipe și s-au antrenat deja sub bagheta lui Ionuț Badea, antrenorul principal al trupei din Trivale. Campionatul Ligii 1 va debuta la 21 august, cu opt zile mai devreme decât cel din eșalonul secund, pauza foștilor petroliști fiind, deci, extrem de scurtă. Dintre cei 12 ex-petroliști, cinci și-au găsit deja o echipă la care să își continue cariera, dar cu siguranță se vor primi curând vești și de la ceilalți șapte, care nu vor mai îmbrăca echipamentul galben-albastru. Cu siguranță, dintre cei ei, cel puțin jumătate, dacă nu chiar puțin mai mult, ar fi meritat ceva mai multă atenție din partea conducerii clubului ploieștean! Pesemne însă că „restructurarea totală” o fi însemnând și renunțarea la unii dintre fotbaliștii de valoare, cine știe?!?

Foto: www.liga2.prosport.ro și www.gsp.ro