Încă o școală și un liceu din Prahova au intrat în online

Daniel Dimache -

Încă o școală și un liceu din Prahova au intrat în online
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a adoptat astăzi Hotărârea nr. 9/2022, privind aprobarea desfășurării activității
didactice în sistem online, pentru o perioadă de 5 zile, pentru Liceul Teoretic ”Brâncoveanu Vodă” din orașul Urlați, respectiv pentru Școala
Primară din satul Trenu, comuna Chiojdeanca, începând cu data de 07.02.2022.
Hotărârea nr. 9/04.02.2022 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova a fost adoptată potrivit Ordinului Comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, nr. 3076/212/2022 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul
unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2,
cu modificările și completările ulterioare și luând în considerare avizul Inspectoratului Școlar al Județului Prahova nr.530 din 04.02.2022
și avizul Direcției de Sănătate Publică a județului Prahova  nr. 4.427 din 04.02.2022.
– la Liceul Teoretic ”Brâncoveanu Vodă” Urlați, 8 cadre didactice au fost confirmate pozitiv, iar unitatea de învățământ se află în
imposibilitatea de a asigura suplinirea acestora, având în vedere numărul mare de ore alocat fiecăruia;
– la Școala Primară din satul Trenu, comuna Chiojdeanca, se desfășoară învățământ simultan (clasa pregătitoare alături de clasa I – 12 elevi),
iar unicul învățător de acolo a fost confirmat pozitiv.