Încă un accident cu victimă într-un autobuz TCE Ploieşti

Daniel Dimache -

Încă un accident cu victimă într-un autobuz TCE Ploieşti

Astăzi, în jurul orei 11.00 s-a petrecut încă un accident într-un autobuz TCE, care circula pe strada Bunavestire, pe traseul 22. Victima, o doamnă în vârstă de 80 de ani a căzut în autobuz. Din primele cercetări, se pare ca autobuzul era oprit în staţia de la Muzeul Petrolului, iar femeia s-ar fi împiedicat înainte de a coborî, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. Femeia s-ar fi accidentat uşor, fiind dusă pentru îngrijiri şi investigaţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Fotografie cu caracter ilustrativ