Incendii de vegetaţie în Bărcănești, Cocorăștii Colț, Podenii Noi, Poienarii Burchii, Gornet Cricov, Ariceștii Rahtivani

Redactia -

Incendii de vegetaţie în Bărcănești, Cocorăștii Colț, Podenii Noi, Poienarii Burchii, Gornet Cricov, Ariceștii Rahtivani

În perioada 03 – 04 octombrie 2017, pompierii militari prahoveni au acţionat pentru stingerea a șase incendii produse la terenuri situate în localitățile Bărcănești, Cocorăștii Colț, Podenii Noi, Poienarii Burchii, Gornet Cricov, Ariceștii Rahtivani. Toate evenimentele menționate au fost, cel mai probabil, generate de utilizarea focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Suprafața totală afectată de arderea vegetației uscate a fost de aproximativ 3 ha.

Atenție la incendiile de vegetație uscată!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul incendiilor de vegetaţie uscată, pericolul mare îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii, a generat pe lângă pagube materiale şi efecte cum ar fi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfăşurarea în bune condiţii, a circulaţiei rutiere, periclitând siguranţa participanţilor la trafic.

Pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente, instituţia noastră atrage atenția atât cetăţenilor, cât și reprezentanților instituţiilor şi operatorilor economici, asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare.

 

Astfel, în vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţeni au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:

  • Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului;
  • Permis de lucru cu focul.

Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  1. a) condiţii meteorologice fără vânt;
  2. b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum zece hectare, prin fâşii arate;
  3. c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
  4. d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  5. e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
  6. f) asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de cinci hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
  7. g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către executant, emitentului.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.