Incendiu în clubul Bamboo din Capitală. 38 de persoane au ajuns la spital

Redactia -

Incendiu în clubul Bamboo din Capitală. 38 de persoane au ajuns la spital

Clubul Bamboo din Capitală a ars într-un incendiu produs sâmbătă dimineaţa. Un număr de 38 de persoane au ajuns la spital, având nevoie de îngrijiri. Pompierii din Bucureşti au activat planul roşu de intervenţie. Pentru stingerea incendiului pompierii au acţionat cu peste 20 autospeciale de stingere, 27 echipaje SMURD şi 4 autospeciale pentru victime multiple. „Persoana aflată sub ventilaţie şi-a revenit, iar acum este în stare bună. 38 de persoane au ajuns în spital, dintre care 21 de victime transportate de SMURD şi SABIF, iar 17 cu mijloace proprii”,  a declarat Raed Arafat.

Incendiul este localizat, se lucreaza pentru lichidarea focarelor izolate şi pentru verificarea spaţiilor interioare. Deocamdată nu se cunosc cauzele producerii accidentului. 

 

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024