Incendiu la Pleașa, la un depozit de materiale plastice
Daniel Dimache -
Un puternic incendiu a izbucnit în data de 15 mai, la un depozit de materiale plastice din sat Pleașa, comuna Bucov. Potrivit ISU Prahova, în momentul producerii incendiului la societatea respectivă existau aproximativ 300 de tone de materiale plastice.
Cantitatea mare de fum, dar și focul care se extindea cu repeziciune, au făcut ca la locul incidentului să se deplaseze 5 autospeciale ale ISU Prahova. La momentul sosirii acestora, focul se propagase și la o clădire de birouri.
În momentul izbucnirii incendiului, în respectiva fabrică se aflau un număr de 40 de angajați. Aceștia s-au autoevacuat, nefiind nevoie de intervenția echipajelor de salvare.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că în incendiu au ars 50 de tone de materiale plastice, din cele 300 care erau depozitate. În același timp, a fost afectat şi peretele exterior al unei clădiri de birouri, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, dar fără ca imobilul să fi avut de suferit în interior.