Incendiu la un vagon de tren plin cu benzină, pe Valea Prahovei

Daniel Dimache -

Incendiu la un vagon de tren plin cu benzină, pe Valea Prahovei

În această dimineață, pompierii au avut de lucru să stingă un incendiu extrem de periculos la o garnitură de tren care transporta combustibil. A luat foc un vagon cisternă, încărcat cu 56 tone de benzină. Trenul era compus din 18 vagoane cu motorină și 4 cu benzină, iar garnitura se îndrepta către localitatea Dârste, județul Brașov. Incendiul a fost observat de impiegatul din gara Bușteni, fiind anunțat la ora 4.34.

Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la incendiul care se manifesta cu flacără deschisă. Acțiunea a avut loc la ieșirea din Bușteni către Azuga, traficul feroviar pe acest tronson fiind blocat.

Vagonul a fost decuplat de restul garniturii, iar în urma acțiunii inițiale a pompierilor, incendiul a continuat fără flacără deschisă. Cu ajutorul unei drezine, linia a fost scoasă de sub tensiune, iar în jurul orei 6.00 incendiul a fost rezolvat.