Încep lucrările de reabilitare a canalizării din Vălenii de Munte, Mizil şi Urlaţi

Redactia -

Încep lucrările de reabilitare a canalizării din Vălenii de Munte, Mizil şi Urlaţi

SC Hidro Prahova SA si CONSTRUCCIONES LUJAN SA au semnat in data de 30.05.2013 contractul „Reabilitarea si extinderea SEAU in orasele Valenii de Munte, Mizil si Urlati, jud. Prahova”, avand valoarea de 26.870.241,50 lei, fara TVA si care va avea o durata de executie de 730 zile (diferentiat pe sectoare).

Contractul face parte din Proiectul “Reabilitarea si modernizarea sistemelor de apa si canalizare in judetul Prahova” – Programul Operational Sectorial de Mediu – Axa Prioritara 1 si este co-finantat din Fondul de Coeziune, avand ca obiectiv principal extinderea si modernizarea sistemelor de apa si de apa uzata.

Scopul principal al contractului il reprezinta realizarea statiilor de epurare ape uzate din orasele Valenii de Munte, Mizil si Urlati.