Încep testele aplicației RO-ALERT!

Daniel Dimache -

Încep testele aplicației RO-ALERT!

În perioada 20-26 septembrie 2018, la nivelul județului Prahova se va desfășura testarea Sistemul de avertizarea a populației în situații de urgență „RO-ALERT”, astfel:

  • În data de 20 septembrie – IGSU va transmite, în intervalul orar 10.00 – 12:00, un mesaj către toate unitățile administrativ teritoriale din județ;
  • În data de 21 septembrie – ISU Prahova va transmite, în intervalul orar 10.00 – 12:00, un mesaj către patru unități administrativ teritoriale (Urlați, Băicoi, Măneciu și Sinaia) iar în inetrevalul orar 17.00 – 19.00 către o porțiune din municipiul Ploiești, având aria cel puțin egală cu jumătate din suprafață municipiului;
  • În data de 24 septembrie – ISU Prahova va transmite, în intervalele orare 10.00 – 12:00 sau 17.00 – 19.00, un mesaj către toate unitățile administrativ teritoriale din județ;
  • În data de 25 septembrie – IGSU va transmite, în intervalele orare 10.00 – 12:00 sau 17.00 – 19.00 mesaje către unități administrativ teritoriale din regiuni formate din 2-3 județe;
  • În data de 26 septembrie – IGSU va transmite, în intervalul orar 10.00 – 12:00, respectiv 17.00 – 19.00 un mesaj către toate unitățile administrativ teritoriale din județ;

Cum se configurează RO-ALERT

Pentru ca utilizatorii să poată recepționa mesajul pe telefoanele mobile, acestea trebuie configurate pe baza indicațiilor existente aici: https://ro-alert.ro/configurare/

Portalul www.ro-alert.ro este proiectat ca sursă completă de informare a populației și detaliază atât modul de difuzare a mesajelor de tip Cell Broadcast, cât și posibilitatea de configurare a telefoanelor mobile pentru a permite recepționarea mesajelor difuzate în situații de urgență.

Sistemul este folosit atunci când viaţa şi sănătatea persoanelor sunt puse în pericol iminent, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundaţii ameninţătoare, atac terorist sau alte situaţii care ameninţă grav comunităţile.

Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există acoperire a rețelelor publice de comunicații mobile și nu este necesară instalarea unei aplicații pe telefoanele mobile. Sistemul RO-ALERT funcționează indiferent dacă utilizatorul deține servicii de tip abonament sau prepay, iar recepționarea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.

Mesajul de avertizare poate fi transmis doar pentru anumite zone amenințate de situații de urgență și este particularizat în funcție de tipul evenimentului produs ori prognozat. Configurarea telefonului mobil nu necesită comunicarea numelui și a numărului de telefon al utilizatorului.