Începe stagiunea 2017-2018 a Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti

Redactia -

Începe stagiunea 2017-2018 a Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti

În deschiderea stagiunii 2017-2018, cea de-a 68-a din istoria teatrului ploieștean, Teatrul Toma Caragiu va invită să urmăriți cel mai recent spectacol al secției Dramă, Unchiul Vanea, de A.P. Cehov, în regia Sanzianei Stoican, vineri, 15 septembrie, de la ora 18.30. Următoarea reprezentație va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, de la aceeași oră, când vă așteptam la Premiera Oficială a spectacolului, iar marți, 19 septembrie, spectacolul va fi susținut în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Zile și Nopți de Teatru la Brăila.

Teatrul pentru Copii Ciufulici va avea primele reprezentații ale acestei stagiuni, duminică, 17 septembrie, de la ora 10.30 și 12.00, în sala Teatrului pentru Copii, când veți putea fi părtași ai aventurilor magice din spectacolul Amnarul fermecat, adaptare de Cristian Pepino după H.C. Andersen.

În aceeași zi, de la ora 18.30, Sala Teatrului Toma Caragiu va găzdui evenimentul ‘Caragiale — uriașul culturii noastre’, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești și Fundația ‘Geo Barton’, cu ocazia comemorării în 2017 a 105 ani de la dispariția marelui dramaturg. Evenimentul va include proiecția unui documentar despre importanța lui I.L.Caragiale în teatrul românesc, urmată de alocuțiuni ale unor personalități ale culturii naționale: acad. Răzvan Theodorescu, istoricul Lelia Zamani, actorii Horațiu Malaele și Tora Vasilescu.

Teatrul de Revista Majestic începe aceasta stagiune cu două reprezentații ale spectacolului My Fair Lady, regia, scenariul și lightdesign Alice Barb, vineri, 22 septembrie și sâmbăta, 23 septembrie, de la ora 18.30.

Biletele se găsesc la Agenția de bilete a teatrului și online, pe www.teatruploiesti.ro.

Vă așteptam să ne bucurăm împreună de evenimentele acestei noi stagiuni teatrale !

Departamentul Comunicare

Teatrul ‘Toma Caragiu’ Ploiești