Început al Petrolului în jumătatea lui „U”, apoi dezastru până în minutul 90 și un… déjà-vu în prelungiri. Iată rezumatul unui meci ce nu putea fi numit derbi!

Dragos Trestioreanu -

Început al Petrolului în jumătatea lui „U”, apoi dezastru până în minutul 90 și un… déjà-vu în prelungiri. Iată rezumatul unui meci ce nu putea fi numit derbi!

Despre meciul de pe „Cluj Arena”, dintre Universitatea și Petrolul, este foarte simplu de scris. A fost un debut de joc decis al „lupilor”, în terenul „șepcilor roșii”, dar în minutul fatidic a venit un gol de cascadorii râsului, plus încă două, imediat la reluare, într-un interval de doar 120 de de secunde. Astfel, pe tabelă a fost înscris un scor de… forfait, în favoarea „alb-negrilor”, până în minutul 90. În prelungiri însă, portarul gazdelor a părut a fi avut brusc… orbul găinii, la un șut, și o lipsă de reacție, la un altul. Și așa s-a terminat: 3-2, după 3-0, pentru echipa un pic mai pragmatică, să zic așa, adică „U”. Cu două reușite în prelungiri bifate de „lupi”, ca și în precedentul joc, de acasă, cu ASU Poli Timișoara, dar atunci totuși a fost cu succes! 

„Dor de Romică Ciobanu”, așa s-ar putea intitula, în glumă, strategia lui Leo Grozavu de a încerca taman în municipiul lui de domiciliu, în meciul cu trupa cea mai iubită din Cluj, Universitatea, trecerea de la ceea ce părea a fi devenit deja clasicul „1-4-1-2-3” la „1-3-4-3”! Dacă nici Ciobanu nu a avut jucători de „3-4-3”, cum zic – sau scriu – cei mai comozi din fire, Grozavu, chiar nu are deloc. Asta deoarece, în afara a unui stoper de meserie, Plămadă, restul din lot – oricât ar încerca unii să mă convingă de contrariu! –  fuseseră în cariera lor recunoscuți  a fi evoluat pe alte posturi: Ghinga, Cazan, Danci și acum, la Cluj, Antoche. Ah, da, a mai fost fundaș central și Olaru, dar pe când era junior. A mai fost, da, și Țicu, dar cine ar avea curaj să riște cu el într-un meci cu miză, la seniori?

Toți acești fotbaliști nu au nicio vină că i-a crezut cineva capabili să joace și altceva decât au fost obișnuiți. S-a văzut și într-un modul cu patru fundași, darămite într-unul cu – Doamne, iartă-mă! – trei. Astfel încât, nu au fost de vină, sau mai puțin, cei prinși pe picior total greșit la mingea lungă, la bătaie, aruncată de „vulpoiul” Goga – cel care avea să fie MVP-ul disputei, cu un assist și două reușite – și din care a ieșit golul de… filmul mut, din minutul 13, al lui Ursu, coautor 99,99% fiind Tordai! Cel care avea să „recidiveze”, mai mult sau mai puțin, și după pauză, atunci când a primit două goluri ca trase la indigo. La cel de 2-0 nu a plonjat în careul mic, facilitând astfel o reluarea simplă în poartă, iar la cel de 3-0 a împins balonul, cu mănușile, în fundul plasei!

Au fost faze ce păreau lucrate, dar mai degrabă doar o senzație. Mai întâi, Twumasi a salvat un aut de margine, trimițând spre Takacs, cursă a acestuia și trecere ca acceleratul pe lângă Țigănașu, centrare din dreapta spre stânga și reluare cu latul a lui Goga. Apoi, lansare a lui Gavra, sprint de la centrul terenului spre careul advers, pe stânga, același Goga i-a cerut mingea în dreapta, acolo unde era tot singur, iar „omul meciului” a primit-o și a trimis-o din prima pe direcția goal-keeper-ului advers, care și-a băgat-o în poartă! Astfel s-a desăvârșit o „operă” ce începuse cu o ieșire aiurea dintre buturi pâna la vreo 20 de metri, cu ratarea unei pesemne lovituri cu capul, a continuat cu un plonjon în spate, anulat de „înțeparea” înainte a obiectului de joc, de către Ursu, pentru un traseu urmărit până în poarta goală!

Nici măcar Dur-Bozoancă nu l-a putut egala însă pe Arpi cu cele două goluri primite în prelungiri, deși clujeanul se… tăvălise în iarbă la șutul lui Nini Popescu (90+1), chiar dacă balonul s-a dus în plasă undeva mai pe sus, apoi ignorând o mingea căzută în „6 metri”, acolo de unde, nemarcat, Herea (90+3) a îndeplinit formalitatea. Dacă autorul celui care părea a fi golul de onoare al ploieștenilor nu ar fi ținut de minge prea mult în ultimul minut de prelungiri, mai că era să vedem o lovitură de teatru! Un 3-3, adică! A fost un joc la capătul căruia mai degrabă se poate vorbi despre… antrenor, decât despre jucătorii săi, deși cei din urmă au fost pe teren! Dar, despre asta o să mai scriu săptămâna viitoare, până la partida de vineri, 28 septembrie 2018, ora 18.00, de pe arena Ilie Oană, cu Aerostar Bacău, din etapa a IX-a.

UNIVERSITATEA: Dur-Bozoancă 5.5 – Al. Coman 6, Abrudan 6, Sepsi 6, Berci 6 – Twumasi 7 (81 – Taub), Dumitrescu 4.5 – Takacs 7 (69 – Căpușă 6), Goga (cpt) 9, (62 – Giurgiu 6), Ursu 7.5 – Gavra 7. Colectiv tehnic: Adrian Falub (antrenor principal), Marius Suller (antrenor secund).

FC PETROLUL: Tordai 4 – Plămadă 5, Antoche 5, Cazan 5 (52 – Ștefănescu 6.5) – Olaru 5, Ghinga 5 (cpt) (78 – Popescu 7), Marinescu 6.5, Țigănașu 5.5 – Lumu 6.5 (67 – Arnăutu 6), Tudor 5.5, Herea 7. Colectiv tehnic: Leo Grozavu (antrenor principal), Mugurel Cornățeanu (antrenor secund), Vasile Șleam (antrenor al portarilor), Ovidiu Chiribici (preparator fizic).

Au arbitrat: Adrian Comănescu 7 (Râmnicu Vâlcea) – Gabriel Sabin Stroe 7 (Pitești) și George Florin Neacșu 7 (Câmpulung Muscel)

Observatori: Florin Mierea (Timişoara), pentru joc, și Marcel Savaniu (Braşov), pentru arbitraj. 

Cartonașe galbene: Dumitrescu (23 și 61), Plămadă (26), Berci (41), Twumasi (57), Ursu (77), Popescu (86).

Cartonaș roșu: Dumitrescu (61).

De subliniat că, mai puțin de așteptat la un meci în deplasare, oaspeții au primit doar două avertismente, pe când gazdele – cu trei mai mult, plus un cartonoaș roșu, încasat din două galbene! Altfel, remarcabil devotamentul și absolut de lăudat efortul celor circa 100 de fani pătimași ai Petrolului veniți la Cluj, care le-au ținut piept celor mult mai mulți ultrași ai lui „U”! Cei care pesemne că nu mai au bani să repete acele scenografii de altădată, care i-au făcut celebri. Din acest punct de vedere, Petrolul a câștigat „meciul scenografiilor”, cel puțin până acum! Însă, cântecele și încurajările non-stop i-au împins pe Goga & Co. de la spate și, drept urmare, simpatizanții lui „U”se pot declara și ei părtași direcți la adjudecarea primei manșe a unei „duble” dorite a fi un mare derbi. La Cluj, cel puțin, nu a fost deloc așa!

Foto: www.fcpetrolul.ro și captura Digisport