A început programul Casa Verde. Aglomeraţie la APM Prahova

Redactia -

A început programul Casa Verde. Aglomeraţie la APM Prahova

Incepand de astazi, 10 octombrie, pana pe 24 octombrie, la Agentia pentru Protectia Mediului Prahova se primesc dosarele celor care vor sa acceseze Programul Casa Verde Clasic.

La ora 8,00, in fata sediului APM Prahova se gaseau deja 126 persoane. Programul de primire a dosarelor pentru Casa Verde este: de luni pana joi intre 8,00-16,30 si vineri intre 8,00-14,00. Durata medie de primire si inregistrare a unui dosar complet este de 10-13 minute. Mentionam ca nu se primesc decat dosare complete, conform Ghidului de Finantare.

In aplicatia informatica dedicata Programului Casa Verde au acces doi angajati ai APM Prahova, care verifica si inregistreaza on-line dosarele complete.

Prin Programul Casa Verde persoanele fizice pot beneficia de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.

Ghidul de finanțare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ordinul Nr. 1817 al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor. Mai multe detalii aici:

http://www.afm.ro/casa_verde.php

http://www.afm.ro/casa_verde_intrebari_frecvente_pf.php

coada-apm-prahova-2