Informarea Prefecturii privind epidemia Covid19 în judeţul Prahova – 12 iunie

Daniel Dimache -

Informarea Prefecturii privind epidemia Covid19 în judeţul Prahova – 12 iunie

La nivelul județului Prahova, în data de 12 iunie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 924 de personae aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore, de sub această măsură și, implicit, evidența DSP-ului, au ieșit 95 persoane și au intrat alte 120. În carantină instituționalizată se află 33 de persoane.

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 133 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, iar dintre acestea șase au decedat, 92 au fost declarate vindecate și externate.

La secțiile de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Câmpina și Spitalului Județean de Urgență Ploiești se află patru personae confirmate cu COVID-19. Două dintre acestea sunt în stare gravă, fiind ventilate mecanic.

 

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța public și alte misiuni impuse de contextul actual.

Astfel, pe parcursul zilei de 11 iunie 2020, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 20 de societăți comerciale, legitimate 298 de persoane și oprite în trafic 190 de autoturisme. De asemenea, au fost effectuate verificări la 899 de persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 120 sancțiuni, în valoare de 130.000 lei.

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 

INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL PRAHOVA

12 IUNIE 2020