Informaţii actualizate pentru şoferi: drumurile cu restricţii şi aglomeraţie

Redactia -

Informaţii actualizate pentru şoferi: drumurile cu restricţii şi aglomeraţie

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că ctraficul este în continuare oprit pe ambele sensuri pe DN 1A București-Ploiești, în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, pentru a permite lichidarea totală a incendiului.

Traficul rutier este deviat pe DC 77A – DJ 701B – DN 7 Tărtășești, pe sensul către Ploiești, iar pe celălalt sens, circulația este deviată pe DJ 101B Periș – Tâncăbești – DN1.

Pentru a permite intervenția echipajelor specializate, circulația a fost oprită pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, la kilometrul 240, în zona localității Boița, județul Sibiu, acolo unde a avut loc un accident rutier în care au fost implicate cinci autovehicule, soldat cu rănirea a patru persoane, ce au fost transportate la spital. Valorile de trafic sunt crescute pe ambele sensuri de mers, fiind formată coloană de autovehicule între localitățile Câineni și Boița. Se estimează reluarea normală a circulației în 30 de minute.

În județul Maramureș, pe DN 18, între km. 15 – 23 (Pasul Gutâi), se desfășoară etapa a III-a a Campionatului National de Viteza în Coastă – Masters 2023, astfel că circulația rutieră este inchisă total până la ora 18:00. Traficul este deviat pe rute ocolitoare.

Valorile de trafic pe principalele artere rutiere din țară se prezintă astfel:

  • DN 1 Ploiești – Brașov: aglomerație pe tronsoanele Breaza-Comarnic și Poiana Țapului-Bușteni, pe sensul de urcare către Brașov, dar și între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre spre Ploiești.
  • A1 București – Pitești: trafic intens pe sensul de intrare în capitală.
  • A2 București – Constanța: trafic fluent pe ambele sensuri.
  • DN 39 Constanța – Vama Veche: aglomerație pe ambele sensuri între stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud. 
  • A3 București – Ploiești: trafic normal.
  • DN 7C, Transfăgărășan: trafic îngreunat pe o porțiune de 1 km, în zona Cabanei Bâlea, în urma numărului mare de turiști din zonă.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă. De asemenea, îi sfătuim pe șoferi să opteze pentru rute alternative pentru a elimina timpii suplimentari de așteptare.