Îngheţul a lăsat localităţi prahovene fără curent electric

Daniel Dimache -

Îngheţul a lăsat localităţi prahovene fără curent electric

Pe fondul fenomenelor meteorologice periculoase, caracterizate prin vânt puternic și depunere de gheață pe stâlpi și cabluri, în județul Prahova s-au înregistrat avarii importante la rețeaua de alimentare cu energie electrică.

Sate întregi fără curent electric

Mai multe localităţi prahovene au rămas fără alimentare cu energie electrcă, sâmbătă, 26 ianuarie, din cauza îngheţului ce a provocat avarii majore la reţele în estul şi sud-estul judeţului: Ciorani, Baba Ana, Sălciile, Pietricica, Tătaru, Olari, Gherghița și Drăgănești. Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord a trimis, la orele amiezii, 12 echipe pe teren care să acționeze pentru remedierea defecțiunilor apărute. 

Pompierii au intervenit la Tătaru

Pompierii militari au acționată pentru degajarea copacilor aplecați peste firele electrice, la Tătaru, aşa cum se poate vedea în fotografia alăturată. 

Container generator pentru Boldeşti-Grădiştea

Pentru asigurarea necesităților populației din zonele afecatate, ISU Prahova asigură alimentarea în localitatea Boldeşti-Grădiştea cu un container de mare capacitate generator de curent electric (de iluminat tip IV).

Generatorul are o capaciate de 450 kVA și permite aprovizionarea temporară a unor localităţi cu energie electrică în cazul în care reţeaua publică cedează din cauza vremii neprielnice .
Seara, containerul pentru iluminat asigura alimentarea a 200 de gospodării din satul Boldeşti, comuna Boldeşti-Grădiștea.