Inima l-a trădat pe marele sufletist Titi Tudor. A făcut infarct în Rusia și e în stare gravă!

Redactia -

Inima l-a trădat pe marele sufletist Titi Tudor. A făcut infarct în Rusia și e în stare gravă!

Fostul mare campion de box ploieștean Titi Tudor (foto; www.libertatea.ro), devenit antrenor emerit după ce și-a agățat mănușile în cui, a suferit un infarct miocardic la finele unui meci al elevului său, Robert Jitaru, la Campionatele Europene de la Anapa (Rusia). Cel numit, cu originalitate, și Titi Prosop, după gestul inconfundabil de a „ronțăi”, la colț, pe timpul unui duel, accesoriul cu care își șterge pugiliștii în pauza dintre reprize, a fost transportat la spitalul local, iar apoi, cu o ambulanță specială, la cel din Novorosiisk. Informația a fost furnizată pentru cotidianul ProSport de către fostul jurnalist Viorel Sima, devenit membru, în calitate de secretar general, al echipei președintelui FRB, Leonard Doroftei, ex-campion european și mondial, la amatori și profesionism. Doroftei a fost descoperit și antrenat, până la plecarea în Canada, tocmai de către Titi Tudor, a cărui viață atârnă, ]n prezent, de un fir de ață, după ce cadrele medicale din Rusia au refuzat să intervină chirurgical, ploieșteanul nefiind nici transportabil în acest moment!

Temeprament vulcanic, pe Titi Tudor, acum în vârstă de 58 de ani, l-a trădat inima, tensiunea și stresul de la o competiție internațională de anvergură fiind picătura ce a umplut „paharul” trăirilor interioare și exterioare ale sale. Mare luptător în ring, de o vitalitate extraordinară Tti Prosop va fi la fel și acum, concitadinii săi rugându-se să treacă peste acest moment de cumpănă! Luptă, Titi, nu te lăsa, nu a venit vremea gongului!