Întâlnire de lucru privind traficul pe DN1 în zona Movila Vulpii

Redactia -

Întâlnire de lucru privind traficul pe DN1 în zona Movila Vulpii

“Am convocat, alături de reprezentanții CFR, Poliției Rutiere și Instituției Prefectului Prahova, o întâlnire de lucru dedicată gestionării traficului pe DN1 în contextul lucrărilor programate la trecerea la nivel cu calea ferată de la Movila Vulpii, ce ar putea presupune închiderea temporară a circulației în perioada 24–28 noiembrie.

Discuțiile au avut ca obiectiv identificarea celor mai eficiente soluții pentru a limita impactul asupra unei artere rutiere esențiale pentru Prahova și întreaga regiune. Modernizarea infrastructurii feroviare este necesară, însă trebuie dublată de un plan clar pentru menținerea unui flux rutier funcțional”, a anunţat preşedintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.

 

Au fost analizate mai multe scenarii de deviere a traficului, iar autoritățile au agreat dispersarea fluxului pe două rute alternative principale:
• DN1A – Florești – Băicoi – Ploiești, ca variantă principală pentru o parte semnificativă a traficului general;
• DN72 – Târgoviște, rută complementară care poate prelua presiunea suplimentară în intervalul restricțiilor.
 
“Am subliniat importanța unei comunicări publice transparente și în timp util, astfel încât șoferii să poată alege ruta optimă. Lucrările sunt necesare și trebuie executate corect, dar la fel de important este ca Prahova să rămână funcțională. Toate instituțiile implicate sunt aliniate, iar soluțiile sunt pregătite. Vom informa cetățenii la fiecare pas”, transmite preşedintele CJ.
 
Poliția Rutieră va introduce semnalizare anticipată în punctele cheie de intrare în județ pentru a preveni blocajele și a ghida traficul din timp.
În paralel, se lucrează la obținerea rapidă a avizelor tehnice, iar detaliile privind devierile și măsurile operative vor fi comunicate public înainte de începerea lucrărilor.