Intervenţie ISU la un spital din Prahova. Pană de curent în localitățile Schiulești, Călugăreni, Tătaru, Podgoria, Lapoș, Bătrâni și Cătunu

Redactia -

Intervenţie ISU la un spital din Prahova. Pană de curent în localitățile Schiulești, Călugăreni, Tătaru, Podgoria, Lapoș, Bătrâni și Cătunu

Situație mai puțin obișnuită în curtea spitalului Voila din Câmpina, unde un arbore secular din curtea Spitalului de Psihiatrie a căzut peste clădirea farmaciei distrugând parţial acoperişul, dar şi un gard. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de la ISU Prahova, care aşteaptă acum o macara pentru a tăia copacul fără alte riscuri, anunţă ISU Prahova. 
Tot pentru copaci căzuţi, pompierii intervin acum la Sinaia, pe strada Aosta, dar şi la Drajna.
Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vântul puternic pe DJ 100H în comuna Jugureni. Spre locul indicat de apelant au plecat mai multe echipaje de la ISU Prahova, dar din cauza drumului acoperit cu zăpadă, 2 km până la copaci, pompierii se vor deplasa pe jos.
La ora 11:00, 4466 consumatori sunt nealimentați cu energie electrică, respectiv 61 puncte de transformare, în localitățile Schiulești, Călugăreni, Tătaru, Podgoria, Lapoș, Bătrâni și Cătunu, cu 17 deranjamente colective si 36 deranjamente individuale.
12 echipaje specializate sunt în teren pentru remedierea problemelor apărute la alimentarea cu energie electrică, se mai arată în comunicatul transmis de către ISU Prahova. 

foto-text: ISU Prahova

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024