Gazeta de Prahova

Intervenţie pentru salvarea unui grup de 30 de turişti surprinşi de avalanşă

Știri

Daniel Dimache

În data de 15.01.2019, în jurul orelor 09.00, un grup de 30 turişti a fost surprins de avalanşă pe pantele de Vest ale Vârfului „La Cleşte” pe Muntele Diham – Predeal. Una dintre persoane, nefiind acoperită cu zăpadă, a cerut ajutor prin serviciul de urgenţă 112. La nivelul Garnizoanei din zona respectivă, s-a luat decizia să intervină forţe de la Batalionul 21 Vânători de Munte „Leonard Mociulschi” Predeal şi instructorii Centrului Montan al Jandarmeriei Române din Sinaia. 

Acesta a fost doar un scenariu al unui exerciţiu de rezolvare a unei situaţii tactice în mediul montan, respectiv acţiunea de căutare şi salvare a persoanelor surprinse de avalanşă.

Exerciţiile în comun dintre cele două structuri (Vânători de Munte şi Jandarmi montani), au fost stabilite printr-un protocol de cooperare între Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, pentru antrenarea grupelor de intervenţie în cazul unor situaţii de urgenţă în mediul montan, pentru verificarea şi eficientizarea schimbului de informaţii, planificării şi conducerii acţiunilor în teren şi pentru uniformizarea procedeelor şi tehnicilor de salvare-evacuare a persoanelor aflate în dificultate.

La încheierea exerciţiului, au fost stabilite direcţiile de urmat pentru optimizarea activităţilor comune, astel încât acest tip de exerciţii să  aibă continuitate pe parcursul anului 2019.

(Comunicat de presă – Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia)

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline