Intervenţii pentru combaterea poleiului, în Ploieşti

Redactia -

Intervenţii pentru combaterea poleiului, în Ploieşti

“Am continuat acțiunile împotriva poleiului și în această dimineață. Colegii de la RASP și de la Poliția locală s-au asigurat că Blue Planet își face treaba și, trebuie să recunosc, până acum și-au făcut-o. Le mulțumesc tuturor.

Dincolo de mulțumiri, care pot fi premature la acest moment: prognoza arată că va continua să ningă și azi și mâine. Intervenția, în caz de ninsoare puternică, se va desfășura în primul rând pe arterele principale și apoi pe cele secundare.

Rog ploieștenii care stau la case (și aici mă includ și pe mine) să își curețe trotuarul din fața casei în cazul în care va ninge substanțial. Dincolo de a fi o obligație legală, e important să nu avem concetățeni care alunecă pe zăpadă/gheață și se rănesc pe trotuarul din dreptul nostru”, a anunţat, duminică dimineaţa, primarul Mihai Poliţeanu.