Într-o repriză a fost… Brînză de vaci; în cealaltă… „ciorbă à la Grecque”! După a doua remiză pe teren propriu cu o echipă antrenată de Balint Laszlo, Petrolul este aproape de locul 5!

Dragos Trestioreanu -

Într-o repriză a fost… Brînză de vaci; în cealaltă… „ciorbă à la Grecque”! După a doua remiză pe teren propriu cu o echipă antrenată de Balint Laszlo, Petrolul este aproape de locul 5!

În mai bine de 60 de ani de urmărit meciuri din sportul rege, din țară și din străinătate, ce-am văzut astăzi, 3 martie 2019, pe arena Ilie Oană, la meciul dintre FC Petrolul Ploiești și Metaloglobus București, nu am mai văzut niciodată! Cu precădere, prima repriză a fost una demnă de… Circul Globus, cu gafe de… curtea școlii! Din nefericire, avându-i drept „protagoniști” pe echipieri ai trupei „lupilor”. O echipă aflată sub presiunea rezultatelor celorlalte contracandidate din lupta pentru promovare – stăpâne pe ele în debutul competițional din acest an -, una care începe un joc cu un gol demn de… filmul mut, cu siguranță nu poate să dreagă busuiocul foarte mult ulterior. Așa s-a întâmplat și duminică, în fața a cel puțin 6.000 de fani pătimași ai Petrolului, atât de nerăbdători de a-și revedea vechii și actualii favoriți, în „templul” lor. Suporterii au fost, realmente, la înălțime, P1 fiind de data aceasta „prima vioară”, deși cred că ultrașii de acolo aveau obrajii stacojii de atâta rușine! Au cântat totuși întreg meciul, au visat, au sperat, dar nu a fost sa fie decât să vadă o… remiză! Așa cum fusese și la debutul de acasă din Liga a II-a, vara trecută, contra Sportului Snagov, o altă echipă așezată perfect pe teren și super motivată de către un antrenor pe care, la vară, Petrolul nu ar mai trebui să îl rateze. Este vorba despre Balint Laszlo!

La Târgu Jiu – haideți s-o dăm, acum, pe cea dreaptă! – s-a dorit ca primul „11” al Petrolului să înceapă cu un portar „U 21”, tot așa cum se întâmplase adesea în turul disputat anul trecut, când se prefera un senior în plus în câmp. Cum Tordai Arpad nu mai e la Petrolul, dar a venit Ianoș Brînză, moldoveanul de peste Prut ar fi trebuit să fie… noul Tordai! Bineînțeles, mai puțin… gafele revenitului la Ovidiu, deocamdată numai pe banca de rezerve! Însă, printr-o maximă scrupulozitate, cineva a zis să nu se riște prin folosirea lui ca „U 21”, fiind totuși un străin. De fapt, era și român, fiindcă avea doi ani de juniorat la CSM Poli Iași, dar și cetățenia țării noastre, fiind deci perfect eligibil la categoria impusă de FRF! Până la urmă, cel care a cerut să intre, pentru maximă siguranță, Cezar Lungu între buturi ar merita să fie trecut la… primă! În caz contrar, chiar dacă era regulamentară folosirea lui Brînză, cine știe ce se mai întâmpla, acolo, pe teren! Dar, s-a întâmplat la Ploiești, acolo unde, scăpați de orice teamă, tehnicienii Petrolului l-au debutat până la urmă, de-a ieșit (o)… Brânză de vaci! În minutul 4, junele goal-keeper i-a trimis o pasă scurtă lui Cristian Pușcaș, longilinul blond s-a speriat de atacul în… haită al fraților Herea, la 16 metri, i-a retrimis mingea portarului, urmând un semiluft al acestuia, „de generic” la o peliculă umoristică. Iar fostul găzar Claudiu nu a ratat cadoul, punctând printr-un șut din plonjon, din careul mic! Să începi un meci dificil de la scorul de 0-1, atât de devreme, după un gol de antologia comediilor, a fost foarte-foarte greu pentru o formație care, de-atunci, s-a precipitat tot timpul. Asta deși a egalat destul de repede, în minutul 12, prin transformarea de către căpitanul Laurențiu Marinescu a unui penalti obținut de Robert Moldoveanu, cel faultat de Andrei Lungu în suprafața de pedeapsă, în fază fiind implicat și Florin Borța, care ținuse, cu un frumos efort, balonul în joc și-l pasase perfect către celălalt „U 21” din câmp. Dar, în acel moment s-a stabilit și rezultatul final!

Însă, nu a fost destul acea imagine comică de la începutul partidei, în finalul primei reprize s-a mai făcut loc încă uneia, din nou cu bietul Brînză în „prim-plan”! În primul minut de prelungiri, ieșit cu mult dintre buturi, cam pe la 17 metri, gafeurul l-a derutat și pe bărbosul grec Georgios Sarris, și el cam pe… „altă lume” cât a fost primul mitan de lung, mingea trimisă „acasă” trecând pe lângă portar, care a urmărit-o apoi disperat, în alergare, cum părea a se duce în plasă. Ca pe „Bernabeu”, odată, cu Bănel Nicoliță și ex-petrolistul Cornel Cernea în „rolurile principale”! Atunci a fost un autogol bun de… CNN, acum, Fortuna i-a „mângâiat pe creștet” pe moldovean și pe grec, obiectul de joc lovind, jos, bara dreapta și revenind în „6 metri”, cât să se culce Brânză pe minge, ca să nu fie trimisă iar de-un… Herea în poartă! De fapt, acolo, a fost și o eroare de arbitraj. Dar, despre aceasta, ca și despre altele, căci au mai fost, voi comenta în subsolul cronicii, sub caseta tehnică. La pauză, așa cum era normal, goal-keeper-ul a fost lăsat la vestiare, apărând în locul lui cel care ar fi trebuit să fie, în fapt, de la început pe teren, Cezar Lungu. Mișcare însă care a impus scoaterea unui senior, fiind ales armeanul Edgar Malakyan, cu un debut lipsit de strălucire, și introducerea unui alt „U 21”, Alexandru Saim Tudor. Cum, în această parte a jocului, nu au mai fost greșeli demne de o antologie a genului, ci doar faze mai rar întâlnite, ca de exemplu trei lovituri în transversală în mai puțin de 60 de secunde, prima a lui Sarris, cu capul, s-ar putea glumi puțin că a fost servită o… „ciorbă à la Grecque”, centrarea venind din cornerul executat de Chrysovalantis Kozoronis! Fundașii centrali ai Petrolului nu au avut noroc atunci, și Lucian Cazan izbind, tot cu capul, bara orizontală, la aceeași fază, așa cum a făcut-o, pe contraatacul ce-a urmat, Robert Vâlceanu, semnalizat aiurea în ofsaid, după ce a tras! Altfel, au fost ocazii și de o parte și de alta de a se decide jocul, însă a rămas ca la finele primului sfert de oră al întâlnirii, adică 1-1!

FC PETROLUL: Brânză 2 (46 – C. Lungu 7.5) – Borța 6.5, Sarris 4, Cazan 5, Țigănașu 5 – Pușcaș 5 – Kozoronis 6, Marinescu (cpt) 7 -Moldoveanu 6.5 Rusu 5.5 (64 – Arnăutu 5.5), Malakyan 5 (46 – Saim Tudor 6.5). Colectiv tehnic: Mugurel Cornățeanu (antrenor principal), Ovidiu Chiribici (preparator fizic) și Vasile Șleam (antrenor al portarilor).

METALOGLOBUS: Iacob 7 – Costache 6, Plămadă 6.5, Caramalău 6.5, Negotei 6 (58 – Niculae 5.5) – A. Lungu 5.5, Neagu 6 – Potecea 5.5 (58 – Tomozei 5.5), Ov. Herea 7 (cpt; 90+1 – Frîncu), Vâlceanu 5 – Cl. Herea 7. Colectiv tehnic: Balint Laszlo (antrenor principal), Cezar Zanfir (antrenor secund), Costică Dumitru (antrenor al portarilor) și Alexandru Radu (preparator fizic).

Au arbitrat: Ionuţ Coza 6 (Cernica, județul Ilfov) – Raul Constantin Ghiciulescu 6 (Lugoj) și Andrei Chițoiu Nicolae 6.5 (Timişoara).

Observatori: Traian Marcu (Sibiu), pentru joc, și Petre Radu (Bucureşti), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: A. Lungu (10), Kozoronis (20), Negotei (27), Iacob (31), Marinescu (42), Arnăutu (45, de pe bancă), Pușcaș (75),  Tomozei (90+2).

În pauza meciului, m-am întâlnit cu trei foști petroliști, Sandu Pitulice, Irinel Manea și Florin Hâncu, cel din urmă fost arbitru și observator de arbitraj în activitate. Ex-mijlocașul găzarilor mi-a explicat fiecare decizie de arbitraj din acea repriză și recunosc că la unele văzusem exact pe dos. Însă, Hâncu era la curent cu noile schimbări din regulile jocului, care spun că Adrian Negotei nu trebuia să primească al doilea cartonaș galben pentru hențul din finalul mitanului, gestul lui fiind asimilat acum unui fault de joc, că Andrei Lungu nu trebuia, nici el, să vadă al doilea „galben” după ce-a provocat penaltiul din minutul 12, fiindcă Moldoveanu nu avea mingea sub control și acțiunea lui mergea spre lateral, că obligarea lui Sergiu Arnăutu de a pune tricoul pe el era obligatorie, pentru a se identifica fără vreo confuzie numărul trecut în raportul de arbitraj, că atunci când Brînză a prins cu brațele mingea revenită din bară, la pasa înapoi a lui Sarris, trebuia dictată lovitură liberă indirectă pentru oaspeți, mai neclară fiind permisiunea schimbării tricoului aceluiași Moldoveanu, care a început meciul cu numărul său obișnuit, 99, dar tricoul fiindu-i rupt și neavând altul, probabil, la dispoziție, a evoluat, după vreo trei minute de stat în afara suprafeței de joc, cu un tricou având numărul 21! Dar Ionuț Coza a fragmentat și des jocul, pentru diverse parlamentări cu jucătorii, pierzându-se astfel mult timp, însă la final, a prelungit partida cu doar 3 minute!

Altfel, vestea cea mai rea posibilă pentru petroliști este că, la derbiul de la Târgoviște, contra Chindiei, programat duminică, 10 martie, ora 15.00, în direct pe Digisport, Telekomsport și Look Sport, va lipsi Marinescu, cel care a primit al patrulea cartonaș galben, unul de suspendare pentru o etapă. Absență mare, rămânând de văzut cine va primi rolul de play-maker. Să fie Malakyan, chiar dacă a avut un meci slab?

Foto: www.fcpetrolul.ro (www.sportpictures.eu – Răzvan PĂSĂRICĂ)