Ce final nebun și în play-out-ul SuperLigii! Chiar și cu două puncte avans ca lider al zonei, Petrolul nu se poate „deconecta”, dacă vrea să rămână „bună în grad”

Dragos Trestioreanu -

Ce final nebun și în play-out-ul SuperLigii! Chiar și cu două puncte avans ca lider al zonei, Petrolul nu se poate „deconecta”, dacă vrea să rămână „bună în grad”

Cele două meciuri de luni, 8 mai 2023, din zona play-out-ului, 0-0 la Hermannstadt Sibiu cu FCU 1948 Craiova, respectiv 2-2 la FC Argeș Pitești cu UTA Arad, după 0-2 la pauză, într-un joc cu trei lovituri de la „11 metri”, corect acordate pentru gazde, primul fiind ratat, au încheiat etapa a VII-a. De consemnat că ultimele două penaltiuri din Trivale au fost decise numai după atenționarea VAR, la care adaug și o deschidere de scor precedată de un fault clar în atac, nemaisemnalat centralului de către același VAR! Oare, din această cauză și atenția mărită  de la golurile de 1-2 și 2-2? Astfel, ultimele două etape vor fi… nebune-nebune, la retrogradarea directă și la calificatele la baraj. În partea de sus, FC Petrolul Ploiești conduce acum cu 2 puncte clasamentul „SuperLiga A2”, așa cum am numit-o ieri. Însă, acest avantaj nu-i poate „deconecta” deja pe „lupi”, Craiova lui Mititelu ținând aproape. Jucătorii lui Florin Pârvu vor avea parte de două partide în care prima adversară, de acasă, de sâmbătă, 13 mai, ora 14.30, Hermannstadt, nu mai are probleme de vreun fel, în vreme ce a doua, din deplasare, FC Argeș, depinde în mare măsură de duelul, din aceeași penultimă etapă, de la Craiova. Rămâne de văzut, drept urmare, dacă Petrolul va întâlni pe arena Nicolae Dobrin un Argeș aflat în luptă pentru un loc de baraj de salvare sau o deja-retrogradată. Ceea ce însemnă, deci, că una-i una, iar alta-alta.

Acum, este interesant să ne amintim de ierarhia de dinaintea startului campionatului play-out, din SuperLigă, și iată-l mai jos:

  1. FCU 1948 Craiova 20p
  2. FC Petrolul Ploiești 18p
  3. Universitatea Cluj 17p
  4. FC Voluntari 17p
  5. FC Botoșani 16p
  6. Chindia Târgoviște 16p
  7. Hermannstadt Sibiu 16p
  8. FC Argeș Pitești* 14p
  9. UTA Arad 14p
  10. CS Mioveni » 11p

*beneficiază de rotunjire

Publicitate

Față de acel moment de plecare, aîn prezent, după 7 etape, înaintea ultimelor două din final de sezon, s-au produs schimbări: Petrolul e lider, cu 34 de puncte, FCU 1948 o secondează cu 32, FC Voluntari a urcat de pe poziția a patra pe a treia, acumulând 30 de puncte, Hermannstadt și FC Botoșani au câte 28, fiind plasate pe 4, respectiv 5, iar Universitatea Cluj chiar deasupra liniei roșii, pe 6, cu 27 de puncte. Sub această linie fatidică, se află nefericitele UTA și Chindia, ambele cu 22 de puncte și cu speranța că vor rămâne pe pozițiile 7 și 8, cele care le conferă dreptul fiecăreia a unui joc de salvare de la retrogradare. S-ar putea cu Dinamo București și Gloria Buzău, ordinea urmând a fi stabilită curând. În sfârșit, în pofida faptului că a revenit de la 0-2, la 2-2, FC Argeș o însoțește, de pe locul 9, cu 21 de puncte, pe colega de județ deja-picată în Liga 2, CS Mioveni (10, cu 11 puncte). De reamintit programul pe care îl vor avea FC Petrolul și FCU 1948, ca și UTA, Chindia și Argeș, în ultimele două runde: ploieștenii, acasă, cu Hermannstadt, și în deplasare, la FC Argeș; craiovenii, pe teren propriu, cu piteștenii, și pe cel al echipei UTA; aceasta din urmă – la CS Mioveni și, apoi, cu trupa lui Nicolo Napoli; Chindia la „U” Cluj și cu FC Voluntari (posibil la inaugurarea arenei recondiționate locale!); cât despre FC Argeș se vede mai sus. Se deduce că, în afara Miovenilor, nu-i nimic încă bătut în cuie, nici în partea superioară, nici în cea inferioară. Ceea ce, evident, conferă farmecul competiției. Cu toți echipierii apți de joc, există premise mari ca Petrolul să pună în practică cele declarate de Pârvu, la conferința de presă de dinaintea succesului în dauna Chindiei: „Vom juca la victorie toate ultimele trei meciuri!”. Unul s-a bifat! Urmează celelalte două…

Foto: www.fcpetrolul.ro