Între Mizil şi Padova, pictoriţa Diana Păun nu îşi uită originile când gustă succesul

Daniel Dimache - nov. 16, 2019

Diana Păun, o fată din Mizil, plecată cu familia din fragedă copilărie, pe meleaguri străine. A crescut frumos, iar astăzi, tânăra în vârstă de 24 de ani este o artistă deosebit de expresivă, aflată la începutul unei cariere promiţătoare, deja adunând aprecierile publicului şi ale criticilor din Italia, ţara muzeelor şi a artei.

Pictoriţa Diana Păun se află la a doua expoziţie personală, vernisată vineri 15 noiembrie, în oraşul Padova, sub egida Fiera di Padova, o zonă expoziţională tradiţională ce găzduieşte expoziţii din cele mai diverse domenii, de exact un secol. 

Diana a mai avut o expoziţie personală în anul 2017 am avut o expoziție, la galeria de artă „Jacopo Cavedoni” din orasul Sassuolo, din regiunea Emilia Romagna, în apropiere de Modena, oraşul unde s-a stabilit familia Păun. 

Mai presus de toate, deşi plecată din România la o vârstă fragedă, Diana Păun nu şi-a uitat originile, ci dimpotrivă spune că este mândră de ele.

Dar să o lăsăm pe artistă să ne transmită câteva cuvinte de la peste 1500 de kilometri de oraşul şi judeţul natal:

„Mă numesc Păun Diana, am 24 de ani şi locuiesc în Italia de când aveam 8 ani, dar cu asta nu neg originile mele, ci din contră, sunt foarte mândră.
Mama mea a facut alegerea cea mai potrivită, pentru a crea un viitor mai bun pentru ea, pentru mine şi fratele meu.

Italia este emblema artei, aici putându-mi hrăni sufletul în fiecare zi cu arte. Desenez de când mă ştiu, am frecventat liceul de artă Alfonso Venturi din Modena.
Pasiunea mea a devenit chiar punctul central al vieţii şi anume cariera mea.

De aici, din Italia, vă trimt câteva lucrări spre vizionare. În lucrările mele sunt descrise în principal animale, precum elefantul, cerbul, ursul polar. Ochii lor sunt plini de emoţii. Modalitatea de desen aleasă de mine, numită „colature”, reprezintă schimbarea care se produce în jurul animalelor. Habitatul lor se schimbă prea repede şi ele dispar încet-încet.

Portretele sunt de oameni bătrâni, unele amintind fețele bătrânilor noștri, după o viață de muncă, de sacrificii, dar, în ciuda tuturor acestora, au pace în inimile lor, o poveste în spatele lor. Una dintre lucrările mele, numită „eudemonism”, înfățișează un chip de un bătrân care trăiește în simplitate, zilele sale fiind pline de muncă între câmpuri și animale, dar este atât de fericit in lumea lui, chiar dacă acest lucru nu înseamnă că poate fi fericirea altcuiva.”