Ion Manea, primarul din Valea Doftanei, eliberat din arest

Mihai Ciobanu -

Ion Manea, primarul din Valea Doftanei, eliberat din arest

Ion Manea, primarul din comuna Valea Doftanei se află sub control judiciar în dosarul în care este anchetat. Decizia a fost luată astăzi, de către Tribunalul Prahova. Iată soluţia dată de instanţă, pe scurt:
Solutia pe scurt: Admite contestaţia formulată de inculpatul Manea Ion, în prezent aflat în Arestul I.P.J. Prahova, împotriva încheierii nr. 60 din Camera de consiliu pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti la data de 14.05.2015 în dosar nr. 9391/281/2015 şi în consecinţă: Desfiinţează încheierea nr. 60 din Camera de consiliu pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti la data de 14.05.2015 în dosar nr. 9391/281/2015 şi pe fond respinge propunerea de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova prin referatul nr. 632/P/2014, a inculpatului Manea Ion, în prezent aflat în Arestul I.P.J. Prahova, ca neîntemeiată. În baza art.204 alin 12 Cpp rap la art. 202 alin.4 lit.b c.p.p. dispune luarea faţă de inculpatul Manea Ion, a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 21.05.2015 până la data de 19.07.2015 inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul MANEA ION trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de drepturi si libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului Manea Ion, să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; – să nu se apropie de persoanele vătămate Drăgănescu Remus, şi Drăgănescu Marius Gabriel, sau de membrii familiilor acestora, de suspecţii: Talangă Liviu, Şusu Stelian, Popa Florin Mihail, Zecheru Daniel, Şuşu Ciprian-Ioan, inculpata Vlad Claudia şi de martorii Geantă Camelia, Şuşu Mihai, Moroianu Cornel Vasile, Postolache Ion, Tocitu Marius Cristian, Muşat Roxana Andreea, Gîrbacea Petre Dorin, Costea Lucian Vileford, Buligă Augustin Ion, Vlad Constantin, Plumb Mugurel Constantin, Mitiriţă Ion, Pascu Dragoş Stelian, Geantă Mircea, Şuşu Ciprian Ioan, Zecheru Daniel, Petre Vasile, Şincariuc Grigore, Oceanu Adrian Iulian şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nici o cale În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care ii revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Manea Ion, în prezent aflat în Arestul I.P.J. Prahova, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 69/DL/14.05.2015 emis de Judecătoria Ploieşti în baza încheierii nr. 60 din Camera de consiliu pronunţată de aceeaşi instanţă la data de 14.05.2015, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Prahova şi organelor de frontieră. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă din camera de consiliu, azi, 21.05.2015. 
Document: Încheiere finală (dezinvestire)  186/2015  21.05.2015