IPJ Prahova: Peste 570 de amenzi pentru viteză, în perioada 26 ianuarie – 1 februarie
Redactia -

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au acționat, în perioada 26 ianuarie – 1 februarie, pe principalele artere de circulație din județul Prahova, pentru prevenirea producerii de accidente rutiere generate de viteza excesivă.
Astfel, polițiștii prahoveni s-au alăturat eforturilor susținute la nivel european, conform Programului Operațiunilor Europene al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
În săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie a.c., polițiștii rutieri au acționat zilnic pentru impunerea regimului legal de viteză, utilizând peste 40 de dispozitive se măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au depistat peste 570 de conducători auto care au depășit viteza maximă admisă pe tronsonul de drum respectiv, fiind dispuse măsurile legale prevăzute de legislația în domeniu.
Față de 14 conducători auto au fost dispuse măsurile tehnico-administrative de reținere a permisului de conducere pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei maxime de viteză admise, iar față de 3 conducători auto a fost luată măsura retinerii permisului pentru 120 de zile pentru depășirea cu peste 70 km/h a vitezei maxime admise.
Atragem atenția asupra faptului că, în anul 2025, viteza excesivă a fost una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave în județul Prahova.
În acest sens, pentru menținerea și creșterea nivelului de siguranță a traficului rutier, precum și pentru protejarea tuturor participanților la trafic, polițiștii vor continua să desfășoare acțiuni permanente și adaptate dinamicii traficului, pe principalele artere de circulație.




![Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2026, la UPG Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2023/08/camin-upg-3.jpg)
