IPJ Prahova scoate la concurs 23 posturi de poliţişti, din sursă externă
Daniel Dimache -
23 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS, DIN SURSĂ EXTERNĂ
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova scoate la concurs 23 de posturi de agenți și ofițeri de poliție prin încadrare directă.
Sunt scoase la concurs, prin încadrare directă, 13 posturi de ofițeri de poliție și 10 posturi de agenți de poliție.
Înscrierile se fac on-line, în perioada 23 septembrie – 5 octombrie a.c., inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.
Posturile scoase sunt în specialitățile cazier judiciar, statistică și evidențe operative, comunicații și informatică, ordine publică, pregătire profesională, investigații criminale, investigarea criminalității economice, relații internaționale, rutieră, psihologie, criminalistică, structura de securitate, reținere și arestare preventivă.
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc, începând de astăzi, pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs:
https://ph.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs
În perioada 21 – 29 octombrie a.c., se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, în funcție de posturile pe care candidează, dacă este prevăzută o astfel de probă.
La data de 6 noiembrie a.c., va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.
SUCCES TUTUROR CANDIDAȚILOR!