ISU Prahova, exerciţiu de descarcerare la Colegiul Național “Mihai Viteazul” Ploiești

Redactia -

ISU Prahova, exerciţiu de descarcerare la Colegiul Național “Mihai Viteazul” Ploiești

ISU Prahova a desfăşurat un exercițiu de evacuare și demonstrație de descarcerare desfășurate astăzi, 28 februarie 2025, cu prilejul Zilei Protecției Civile din România la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești.

Elevii unității de învățământ au fost protagoniștii unui exercițiu de evacuare și, ulterior, a unei sesiuni de instruire pe linia siguranței școlare, dar și a celei rutiere. Alături de noi au fost prezenți colegii din cadrul IJP Prahova, cărora le mulțumim pentru că ne-au fost alături și au transmis un mesaj atât de important elevilor prezenți.
În ultima parte a activității, colegii noștri, specialiști în tehnici de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat, au efectuat o demonstrație de extragere a unor victime dintr-un autoturism care, conform scenariului, fusese implicat într-un grav accident rutier.

Activitatea a urmărit, pe lângă instruirea elevilor privind modul corect de executare a unei evacuări în caz de incendiu, să îi facă să conștientizeze cu ce pericole se pot confrunta în trafic și unde se poate ajunge dacă nu sunt respectate regulile de circulație. Mulți dintre ei au permis de conducere sau visează să ajungă șoferi, iar ceea ce au experimentat astăzi a avut menirea de a-i responsabiliza. În plus, ne dorim să învețe să respecte munca depusă de salvatori sau, de ce nu, să își dorească ei înșiși să devină salvatori!