Iulian Bădescu se plânge şefului poliţiei de „instigatorii” din PDL (VIDEO)

Redactia -

Iulian Bădescu se plânge şefului poliţiei de „instigatorii” din PDL (VIDEO)

Senatorul PSD, Iulian Bădescu, i-a trimis şefului IPJ Prahova o înştiinţare în care îi aduce la cunoştinţă un incident petrecut, recent, în cartierul Mihai Bravu. Senatorul acuză faptul că, în timpul unei întâlniri cu cetăţenii, aceasta a fost tulburată de mai mulţi „instigatori” conduşi de PDL-istul Gheorghe Sârbu. Iată conţinutul sesizării:

SPRE ȘTIINȚĂ

 

Către:

INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIȚIE PRAHOVA

 

În atenția: Domnului Inspector Șef,

Comisar Șef de Poliție, dr. Bogdan Despescu

 

Stimate Domnule Inspector Șef,

Pe data de 27 martie 2012, la ora 17.30, am avut o întâlnire de lucru cu cetățenii din cartierul ploieștean Mihai Bravul. Această întâlnire a fost tulburată de apariția unui grup de instigatori conduși de consilierul local PDL Gheorghe Sârbu. În filmul care însoțește prezenta notă se vede clar că, împreună cu membrii echipei mea, nu am răspuns provocărilor și am făcut tot posibilul pentru aplanarea conflictului.

Domnule Inspector Șef, 

Pe această cale, atât ca reprezentant al ploieștenilor în Parlamentul României, cât și ca simplu cetățean, doresc să vă atrag atenția asupra metodelor folosite de Partidul Democrat Liberal, partid aflat la guvernare care, asemeni cazului de aseară, va încearca pe toate căile să folosească instigarea și violența de orice tip în campania electorală ce va debuta în curand. De aceea, vă rog, domnule inspector șef, să luați toate măsurile necesare pentru păstrarea ordinii și a liniștii publice, pentru garantarea siguranței cetățenilor orașului nostru, astfel încât, în următoarele săptămâni și în perioada campaniei electorale, instigările de acest fel să nu degenereze în acte de violență mai grave.

Vă mulțumesc și vă asigur de întreaga mea considerație,

Senator Iulian Bădescu 

 

{youtube}9u73Oq7A_9o{/youtube}