Iulian Dumitrescu propune o soluţie pentru situaţia românilor cu contracte part-time

Redactia -

Iulian Dumitrescu propune o soluţie pentru situaţia românilor cu contracte part-time

Senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova, a transmis o scrisoare deschisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului prin care le propune o soluţie pentru rezolvarea problemelor create în cazul celor cu contracte part-time care, din cauza unor dispoziţii, în unele cazuri plătesc contribuţii sociale mai mari decât venitul încasat. Iată textul scrisorii:

„Mă adresez pe această cale dumneavoastră, având în vedere dubla dumneavoastră calitate — de președinți ai celor două camere ale Parlamentului și de lideri ai coaliției de guvernare, solicitându-vă să fiți de acord cu o soluție simplă de rezolvare urgentă a situației românilor care au contracte part-time și au ajuns în situația paradoxală de a aduce bani de acasă pentru a-și plăti obligațiile fiscale față de stat.

Concret, vă propun eliminarea sursei răului, adică a actului normativ care a generat această aberație fiscală. Mai precis, vă solicit să dispuneți punerea pe ordinea de zi a comisiilor și plenului Camerei Deputaților, în regim de urgență, a Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal și adoptarea acestui proiect. Vă reamintesc că Senatul a respins Ordonanța Guvernului nr. 4/2017 prin care statul taxează munca part-time ca pe cea cu normă întreagă, iar proiectul de respingere a ordonanței a ajuns la Camera Deputaților în 17.10.2017, cameră decizională în această situație.

Ministrul Muncii, dna Olguța Vasilescu, anunța că problema bugetarilor încadrați cu normă parțială, care se află în pericol de a primi salarii nete mai mici din cauza transferului contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS), va fi rezolvată prin ordonanță de urgență. Vorbim despre o soluție lipsită de logică, nerezonabilă și discriminatorie față de angajații din mediul privat, care este de natură doar să amplifice haosul din domeniile fiscalității și salarizării și care, în niciun, caz nu rezolvă problema pe fond. Soluția este limpede, respingerea în Camera Deputaților a actului normativ care instituie supraimpozitarea contractelor part-time.

În Senatul României am ajuns la un acord rațional, indiferent de formațiunile politice pe care le reprezentăm, asupra faptului că actul normativ promovat de guvern va avea efecte negative asupra românilor și economiei românești, și am acționat în consecință. Actualul ministru al Finanțelor, dl. Eugen Teodorovici, a fost chiar președintele Comisiei de buget-finanțe de la Senat, comisie care a adoptat un raport de respingere a ordonanței. Este rândul deputaților să ia decizii responsabile și să rezolve falsa problemă a contractelor part-time.

Partidul Național Liberal susține acele inițiative care îi încurajează pe oameni să muncească mai mult pentru a câștiga mai mult și se opune oricăror tentative de mărire a poverii fiscale asupra muncii.

Cu convingerea că trebuie să existe punți de dialog între putere și opoziție pentru rezolvarea problemelor cetățenilor, vă asigur de tot respectul meu.”

Senator Iulian Dumitrescu

Liderul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal din Senat