Jandarmul din Ploiești rănit în incidentele de la Piața Universității este în afara oricărui pericol
Redactia -
La manifestațiile de la București au participat și 180 de jandarmi de la Gruparea Mobilă Matei Basarb din Ploiești. În incidentele create în Piața Universității, când s-a aruncat cu pietre și sticle în forțele de ordine, unul dintre jandarmii ploieșteni a fost lovit în cap de un bolovan. Acesta a avut un traumatism cranio facial care a necesitat internarea sa la Spitalul de Urgență Floreasca. Potrivit purtătorului de cuvânt al Grupării Mobile jandarmul a fost externat luni 16 ianuarie, fiind în afara oricărui pericol.