Jeremy Bokila şi Hamza Younes sunt jucători de milioane, în opinia antrenorului lor

Redactia -

Acum, când se apropie meciul cu Steaua, de la Bucureşti, dinspre liderul la zi al ierarhiei Ligii I de fotbal se înmulţesc ofertele pentru golgheterul Petrolului, Jeremy Bokila (foto, în stânga, duelându-se cu Vlad Chiricheş; www.libertatea. ro), fiind reluate tentativele din iarnă, care au făcut vâlvă, la momentul respectiv, şi au indus o stare de tensiune în rândul fanilor „lupilor”, supăraţi că atacantul a revenit la echipă abia în al doilea stagiu de pregătire din Turcia. Pentru a pune lucrurile la punct, în cazul congolezo-olandezului, dar şi al celuilalt marcator important al trupei sale, antrenorul Cosmin Contra a dat o declaraţie fără echivoc, pentru cotidianul Adevărul: „La momentul actual, Bokila şi Hamza sunt cei mai buni atacanţi din România. Vrea Steaua să transfere vreunul dintre ei? Să plătească! Cât? Milioane de euro, din punctul meu de vedere. Şi eu îmi doresc câţiva fotbalişti de la Steaua, dar nu te poţi apropia de ei, din cauza preţurilor”!

Bokila a fost împrumutat de la echipa belgiană de prim eşalon, Zulte Waregem, pentru suma de 150.000 de euro, vara trecută, iar SC FC Petrolul i-a activat, în scris, la finele lunii martie, clauza de achiziţionare definitivă, urmând ca alţi 200.000 de euro să fie plătiţi până pa data de 30 iunie 2013. Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, speră să-l înduplece pe preşedintele consiliului de administraţie al clubului ploieştean să i-l vândă cu un profit minor: „Dacă ei activează clauza pentru 350.000 de euro, sper ca Florian Walter să mi-l dea pe 500.000”! Firesc, o astfel de solicitare ar fi imposibil de luat în considerare, darămite şi acceptată! Din campionatul următor, Jeremy Bokila (10 goluri înscrise până acum, în ediţia 2012-2013) va avea un contract întins pe doi ani cu echipa „galben-albaştrilor”. Tot sub angajament cu „lupii”, şi în sezonul viitor, va fi şi Younes (8 reuşite până în prezent).