Jucătorii de la SC FC Petrolul au făcut o conferinţă de presă pentru susţinerea lui Vivi Răchită

Redactia -

La ceva mai puţin de 20 de ore de la pierderea după un final incredibil a meciului de miercuri, 21 martie 2012, cu echipa Concordia Chiajna, un grup de jucători de la SC FC Petrolul, români şi străini, însoţiţi de medicul echipei, dr. Mircea Miu (foto, al doilea de la stânga la dreapta; www.fcpetrolul.ro), a venit în faţa jurnaliştilor, pentru a transmite un punct de vedere al echipei, cu privire la cele întâmplate cu o zi mai devreme. Reprezentanţii lotului au fost Monsef Zerka, Daniel Opriţa, Sony Mustivar, Cristian Melinte, Bogdan Străuţ, Valentin Negru, Vincent Bikana (foto, de la stânga la dreapta), Damien Boudjmeaa şi Hamza Younes. Ei au explicat că nu au fost împinşi de la spate de cineva să solicite întâlnirea cu ziariştii.

Iată care a fost şi punctul de vedere al echipei: “În primul rând, vrem să spunem că a fost strict iniţiativa noastră de a organiza această conferinţă de presă. Am vorbit cu toţii, iar opinia noastră este aceea că nu ne aflăm într-un moment potrivit pentru o schimbare de antrenor. Ne aşteaptă două meciuri foarte importante, după care se poate trage linie şi vom vedea ce şanse avem în lupta pentru evitarea retrogradării. Nu ne explicăm ce s-a întâmplat în partida de ieri (n.r. – de miercuri, 21 martie, contra Concordiei Chiajna), în care am jucat bine până în minutul 85, dar ne asumăm rezultatul final şi considerăm că vina este doar a noastră pentru acestă înfrângere. Am plecat împreună la drum şi credem că este normal să continuăm la fel până la capăt. Nu ne putem da bătuţi şi suntem încrezători că ne putem îndeplini obiectivul, mai ales că ultimele evoluţii au fost mai bune, de la joc la joc”. Dacă jucătorii cred în şansa lor, e dreptul acestora să ceară răbdare şi linişte, dar nu am vrea să-i vedem încă o dată venind în faţa reprezentanţilor presei cerând un alt respiro, pentru aceleaşi motive, fiindcă atunci ar fi deja tardiv.

În altă ordine de idei, pe www.fcpetrolul.ro, se precizează totuşi că „pregătirile şi antrenamentele urmează să fie conduse de către Valentin Negoiţă (n.r. – unul dintre colaboratorii managerului general demisionar, Vivi Răchită), cel care va asigura interimatul până la definitivarea componenţei conducerii tehnice a echipei”. De joi după-amiază, Negoiţă şi-a început misiunea de a pregăti meciul de luni, 26 martie, de la Piatra Neamţ, cu echipa locală, Ceahlăul, proaspăta învingătoare, cu 2-1 (1-1), pe arena Valentin Stănescu-Giuleşti, a Rapidului, acolo unde Petrolul a pierdut, recent, cu scorul de 2-0. A fost, de fapt, o întreagă etapă, a XXII-a, total defavorabilă „lupilor”, toate echipele aflate în lupta de salvare de la retrogradare obţinând puncte nescontate: CSU Voinţa Sibiu a scos un 0-0 la Târgu Jiu, cu Pandurii, Sportul Studenţesc a remizat în „Regie”, 1-1, cu liderul Ligii I, CFR Cluj, Concordia a câştigat pe „Ilie Oană, cu 4-3, FC Braşov s-a impus, la FC Vaslui, cu 1-0, cu acelaşi rezultat încheindu-se şi meciul de la Târgu Mureş, acolo unde FCM a învins-o pe Steaua. Doar Gaz Metan Mediaş a ieşit mai şifonată, terminând la egalitate, 1-1, pe propriul teren, cu formaţia CS Mioveni, revenită cu… un picior şi jumătate în eşalonul secund.