Judeţul Prahova, sub avertizări meteo de vreme rea
Redactia -
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Portocaliu care cuprinde şi partea de nord a judeţului Prahova. Intervalul de valabilitate: 6 iulie, ora 14.00 – 7 iulie, ora 2.00.
În zona de munte, sudul Banatului, nordul Crișanei, Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum și în vestul Olteniei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.
Restul judeţului se află sub o avertizare COD GALBEN, cu interval de valabilitate: 6 iulie, ora 12.00 – 7 iulie, ora 10.00. În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum și în vestul și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.