Juniori „U 19” ai Petrolului au terminat cursurile clasei a XII-a la prestigiosul colegiu național „Mihai Viteazul”, din Ploiești. Mijlocașul de bandă Mario Bratu și portarul Petru Marinache, printre emoționații elevi!

Dragos Trestioreanu -

Juniori „U 19” ai Petrolului au terminat cursurile clasei a XII-a la prestigiosul colegiu național „Mihai Viteazul”, din Ploiești. Mijlocașul de bandă Mario Bratu și portarul Petru Marinache, printre emoționații elevi!

Vineri, 4 iunie 2021, s-au încheiat cursurile elevilor din anul terminal liceal, mai precis cei de clasa a XII-a. La prestigiosul colegiu național Mihai Viteazul, din Ploiești, au studiat și doi componenți ai lotului de seniori al divizionarei secunde locale Petrolul, totodată și titulari în destule meciuri la echipa de juniori „U 19” a clubului găzarilor. CNMV este unul dintre liceele de top din Ploiești și din țară, iar un absolvent al acestuia merită toate laudele, dar mai ales cei care și-au împărțit timpul între școală și practicarea unui sport, fotbal în cazul de față, la nivel de mare performanță, așa cum se zice.

Mario Bratu (foto sus, alături de profesorul de limba franceză Dan Culicovschi, totodată bine cunoscut comentator sportiv RRA), mijlocașul de bandă al „lupilor” are deja în CV mai multe partide jucate în eșalonul secund și la Liga Elitelor, el bifând deja și goluri apreciate drept de mare efect. În sezonul care s-a încheiat nu cu mult timp în urmă, tânărul fotbalist – care a acoperit unul dintre posturile de „under 19” – a fost însă mai mult rezervă a lui Mihai Constantinescu, după ce debutase în campionat, inițial, ca titular pe banda dreaptă. Jucător cu un fizic mai fragil, dar tehnic și c unu șut letal, când prinde o minge pe piciorul stâng, Bratu va continua în lotul Petrolului încadrându-se încă în rândul „underilor” impuși de FRF. Mario Bratu se poate lăuda și cu o selecție la echipa națională de juniori „U 17”, dar și cu o convocare pe care, din păcate, nu a putut-o onora, la „U 18”, trebuind să evolueze cu echipa de seniori în competiția eșalonului secund.

Petru Marinache (foto jos), despre ale cărui eforturi extraordinare de a se muta, la o vârstă încă fragedă, din București la Ploiești, cel din urmpă fiind orașul natal al tatălui său, fostul reporter sportiv și producător de la Pro TV Dan Marinache, pentru a-și vedea visul cu ochii, mai exact a îmbrăca echipamentul formației sale de suflet, Petrolul, am scris pe www.gazetaph.ro. Venit singur în oraș, în paralel cu fotbalul portarul titular al celor de la „U 19” a fost și unul dintre elevii apreciați de la Colegiul Național Mihai Viteazul, Cel pe care l-a absolvit merituos pe 4 iunie. El nu a apucat să debuteze însă la echipa de seniori a „lupilor”, dar a fost rezerva lui Nicolai Cebotari la ultimul meci din play-out, cel de acasă cu Aerostar Bacău. Marinache junior este acum în așteptarea semnării primului contract ca profesionist al său, evident cu Petrolul Ploiești. Până atunci, a debutat la… microfonul FCP TV, sâmbătă, 5 iunie, la Buzău, în calitate de comentator al semifinalei dintre echipa „U 16” a clubului găzarilor și cea similară a Academicii Clinceni, ultima fiind câștigătoarea turneului final al Ligii Elitelor (4-1 în cel din urmă act contra AFK Csikszereda Miercurea Ciuc). Urmașul meu, dar nu numai, la postul onorific de comentator al postului TV al petroliștilor, Petru Marinache a fost tot astfel, după 50 de ani, și la liceul de pe bulevard!

Foto: Facebook, pagini personale

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024