L-ați văzut? Anunțați poliția!
Daniel Dimache -
La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii Secției de Politie Rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați de un bărbat din Ploiești cu privire la faptul că fratele său, numitul BOLBOCĂ ADRIAN, în vârstă de 43 de ani, din comuna Brazi, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.
Acesta ar fi plecat în perioada 15-16 aprilie a.c., fără a comunica vreunei persoane unde se deplasează.
Semnalmente: 1,80-1,85 metri înălțime, greutate aproximativ 80-90 de kg, constituție atletică, păr scurt, șaten, ochi verzi.
Nu se cunosc informații legate de vestimentația purtată la momentul plecării.
Persoanele care pot oferi detalii despre bărbatul dispărut sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
UPDATE.
Poliția a revocat dispariția persoanei. Acesta a fost depistat de polițiști în zona pădurii dintre satele Bătești și Olari, în data de 18 aprilie.