L-au ascultat pe Rădoi: nu au luat multe! Dar, bilanțul pe șase zile al tricolorilor seniori a fost de 0 puncte, 1 gol marcat și 7 primite! Ultimul eșec, la Ploiești, cu Austria

Dragos Trestioreanu -

L-au ascultat pe Rădoi: nu au luat multe! Dar, bilanțul pe șase zile al tricolorilor seniori a fost de 0 puncte, 1 gol marcat și 7 primite! Ultimul eșec, la Ploiești, cu Austria

La Ploiești, miercuri seară, la o oră la care frigul îți intra deja bine de tot în oase, pe arena mult îndrăgită de c[tre petroliști, „Ilie Oană”, prima reprezentativă a României – cea care, nu demult, bătea cam tot ce prindea pe acolo – a pierdut al treilea meci oficial, în decurs de șase zile: 1-2, la Rejkjavik, cu Islanda, în semifinala barajului pentru EURO 2021, 0-4, la Oslo, cu Norvegia, în etapa a III-a din Liga Națiunilor, și 0-1, cu Austria, în a patra rundă a acestei competiții! Un bilanț foarte-foarte slab, însă – dacă e să stăm strâmb, dar să judecăm drept – nu și chiar neașteptat. De ce așa, ci nu altfel? Deoarece, ne păcălim – și ce ne mai place așa ceva, Doamne! – de fiecare dată când vine vorba despre tricolorii seniori. Cum ne păcălim? Crezându-l pe cel care ne spunea, zilele acestea, de parcă am avea creierele spălate, că beneficiem, de la mijloc în sus, de fotbaliști de top mondial!!! Când, de fapt, noi avem numai în poartă! Și, din păcate, nici el titular la un club mare, dar care trăiește mai mult din amintiri!

Plecăm urechea și la cei care fie îi cer tânărului selecționer Mirel Rădoi să nu mai joace ofensiv, ci – nici mai mult, nici mai puțin – să bage… „autobaza” și să joace numai pe contraaatac, la ce-o ieși! Dacă o și ieși, evident! S-a mai încercat astfel contra Austriei, cea care a avut nu numai norocul unor faze irosite aiurea de adversari, ci și al unui unic gol, victorios, mai pe la urmă, Schoepf (minutul 75, foto, în negru, cu numărul 18), după ce și transversala fusese aliată în două rânduri unui Tătărușanu din nou în… seară mare. Trupa lui Franco Foda nu a fost deloc într-o zi strălucită, dacă ne gândim la vorbele lui Rădoi, din Norvegia: „Mă gândesc să nu luăm multe la Ploiești!”. Dar și așa, Alaba și coechipierii lui au arătat telespectatorilor că au totuși clasă. Fundașul stânga al austriecilor, care a jucat însă pe… tot terenul, evoluează la Bayern Muenchen, oameni buni, el chiar fiind un adevărat fotbalist de top mondial, și nu Răzvan Marin, Ianis Hagi, Alexandru Cicâldău, George Pușcaș, rezumându-mă  numai la ei! Creând pericol adesea la buturile României și având și o posesie superioară, da, la noi acasă, chiar și fără a străluci Austria este… departe de România! La ani buni!

Cum a pierdut trei meciuri, câte unul la două zile, în medie, am văzut cu toții pe micile ecrane. Ce s-a declarat după fiecare eșec am auzit cu toții. Fiecare a avut câte-un speech după cum i-a dictat ochiul sau, mă rog, propriul interes. Așa am aflat astfel fie că Rădoi trebuie dat afară – vezi dinamovistul Cornel Dinu -, fie că nu trebuie – vezi stelistul Anghel Iordănescu, fie că o fi, că o păți – vezi rapidistul Marius Șumudică. Tot selecționerul cu performanțele cele mai mari, ca și Victor Pițurcă, la nivel de echipă națională de seniori, ne-a mai spus că rezultate cu aceasta au făcut numai foști jucători sau antrenori de la Steaua. Cu alte cuvinte, trebuie să avem răbdare că va avea și… fostul stelist Mirel Rădoi. El, Rădoi, chiar ar putea să aibă, nu zic nu. Dar, mă întreb unde va găsi acei jucători ca pe vremea lui Iordănescu senior și Pițurcă senior. Să fim cinstiți, domniile lor, alintați dulce „Tata Puiu” și „Piți”, au avut de unde aduce și, apoi, face echipe care ne-au reprezentat cu o cinste desoebită în Europa. Ba chiar, o dată, și în lume. Rădoi – ca și Cosmin Contra, ca și, da, să nu ne mai dăm rotunzi!, Christoph Daum – nu are de unde. Așa cum nici predecesorii lui cei mai apropiați, mai sus-numiți, nu au avut. Se cere aducerea „Regelui”. La rândul său, acesta se lasă aparent greu, dar dă sfaturi „interogative”: de ce nu am păstrat echipa națională „U 21” a României: Adică, acea echipă dusă tot de Mirel Rădoi, până în semifinalele de la EURO 2019, cu George Pușcaș și Ianis Hagi în frunte!

Dacă ar mai avea cineva curaj, precum Costin Ștucan de la „Gazeta sporturilor”, să îi atragă atenția ce s-a întâmplat cu produsele sale de la Viitorul odată ieșite pe afară, atunci îi va face un mare serviciu lui Gică Hagi. Realitatea este una singură, echipa națională văzută de domnia sa drept una de top mondial, de la mijloc în sus, nu pierde meci după meci numai din cauza defensivei! Nu, pierde din cauza tuturor compartimentelor, Tătărușanu fiind numai excepția care întărește regula! Cum-necum, Rădoi trebuie să rămână, fiindcă oricine ar veni în locul lui ar lucra cu același material. Cei mai în vârstă au „spus” deja totul, iar cei tineri, crezându-se deja… Messi, nu sunt decât pastișe de doi bani ale celui mai bun fotbalist din lume, din acest moment. Da, să rămână Rădoi, dar să fie bărbat și să nu mai cedeze în fața unui naționalism fără noimă, care i-a cerut să îl ignore, aseară, total pe Camora, pe motivul că ar fi pierdut, pasămite, calificarea la EURO de anul viitor, (și) de la noi! Chiar a fost fără greșeală Bancu la Oslo și la Ploiești, încât să fie condamnat primul și – înclin să cred – ultimul fotbalist străin naturalizat? O poți face pe naționalistul dur atunci când ai echipă tare, dar nu când te bat echipe altădată de sub tine!

Foto: www.gsp.ro