L-au pus la punct cu o sticlă în cap

Redactia -

L-au pus la punct cu o sticlă în cap

 

Pe fondul consumului de alcool a fost lovit cu o sticlă în cap de doi consăteni. În noaptea de 19/20.11.2011, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 12 Vălenii de Munte au fost sesizaţi prin intermediul S.N.U.A.U. “112” despre faptul că un bărbat a fost agresat într-un bar din satul Schiuleşti. Poliţiştii au stabilit din cercetări că în timp ce se afla într-un bar din satul Schiuleşti, Z. Florin a avut o dicuţie contradictorie cu doi consăteni, fiind lovit de aceştia cu o sticlă în cap şi apoi cu pumnii şi picioarele. Lui Z. Florin i-au fost acordate îngrijiri medicale de personalul ambulanţei sosite la faţa locului, ulterior fiind transportat la spital, unde a ramas internat. Cei doi bărbaţi care l-au lovit pe Z. Florin au fost sancţionaţi contravenţional pentru provocare şi participare la scandal într-un loc public, totodată în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire.