La a doua revenire la Petrolul, bine cunoscutul play maker Laurențiu Marinescu vrea să încânte iar pe „Ilie Oană”!

Dragos Trestioreanu -

La a doua revenire la Petrolul, bine cunoscutul play maker Laurențiu Marinescu vrea să încânte iar pe „Ilie Oană”!

Vândut, în mandatul FSLI Petrom, la Unirea Urziceni, acolo de unde a trecut, apoi, la Steaua și, ulterior, la „U” Cluj, revenind pe noul „Ilie Oană” odată cu așa-cunoscutul contingent al lui Florian Walter, mijlocașul de creație Laurențiu Marinescu – cel mai bun produs „all time” al fostului CCJ al SC FC Petrolul – se întoarce pentru a doua oară acasă. Dacă atunci a venit să câștige Cupa României și să joace în întrecerile europene, acum o face pentru… promovarea în Liga 1!

Încă de pe vremea meciurilor-test din vară, susținute în țară și în străinătate, s-a putut lesne observa că noii divizionare secunde de fotbal FC Petrolul Ploiești îi lipsește „regizorul” din teren. Așa cum era Claudiu Tudor. Cu sprijinul direct al fostului căpitan din ligile a IV-a și a III-a, retras din activitate din cauza problemelor medicale de la spate, finul acestuia, Laurențiu Marinescu, a acceptat să revină, pentru a doua oară, la Ploiești și la Petrolul, iar de la primul meci s-a văzut că problema play maker-ului atât de solicitat de toată lumea s-a și rezolvat. Dacă Nini Popescu, cu gol și assist, a fost, fără doar și poate, MVP-ul duelului câștigat la un scor de forfait, la Petroșani, în dauna Energeticianului, la fel se poate spune și despre Marinescu, coautor la reușita ce-a închis tabela și fotbalist care a ținut tot mijlocul! Drept dovadă a importanței sale în joc, antrenorul principal Leo Grozavu l-a ținut întregul meci pe teren, deși urma după patru zile dificila – aprioric – confruntare cu trupa lui Viorel Moldovan, Chindia Târgoviște. Una pe care, spunea Grozavu, ieri, la conferința de presă, Petrolul trebuie s-o depășească chiar și dincolo de… amiciția sa cu tehnicianul oaspeților! A lega două victorii, posibil chiar și trei, ținând cont că duminică, de la ora 13.00, se va combate tot pe arena Ilie Oană, cu ASU Poli Timișoara, ar însemna reintrarea serioasă în cărțile luptei pentru promovare. Asta deși se tot face apel la marota… „campionatul e lung și se poate întâmpla orice”. Da, li se poate întțmpla orice celor inconstanți, implicit celor care nu au loturi de valoare. Nu și Petrolului, care dispune, la fel ca și „U” Cluj, de cel mai bun efectiv din Liga 2!

Pentru meciul cu dâmbovițenii, șeful staff-ului tehnic al „lupilor”, cel care i-a avut la dispoziție pe toți jucătorii, chiar și Toto Tamuz făcând pași mari către revenirea oficială în sportul rege românesc, poate alege cel mai bun „11”. Nu ar fi deloc exclus, să zicem, că Grozavu îi va alinia astă-seară, de la ora 19.30, în direct la Digisport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport sau Look Plus, pe următorii jucători: Tordai – Olaru, Plămadă, Cazan (care este… golgheterul Petrolului, cu trei reușite, toate bifate în deplasare!), Țigănașu – Ghinga (cpt) – Marinescu, Herea – Popescu, Lumu, Grecu. Situație în care și banca ar fi foarte ofertantă, cu portarul Isvoranu și echipierii din câmp ai acestuia, precum Velisar, Chindriș, Danci, Ciocâlteu, Tudor și Arnăutu. Ca să observați că valoarea deosebită a efectivului găzarilor nu-i vorbă în vânt, gândiți-vă că în tribună ar urca îngerul păzitor al buturilor, nu o dată, în sezonul trecut, Bolboașă, plus Neziri, Țicu (probabil obosit după recenta „dublă” victorioasă, de la „U 19”, cu echipa națională similară a Ciprului), Antoche, Ene, Ștefănescu, Cruceru și Tamuz! Altfel, petroliștii speră ca prelungirea cu doi ani a contractului cu unul dintre sponsorii importanți ai săi, retailerul Flanco, anunțată de către reprezentatului acestuia, Mihăiță Herea (nume… predestinat?) și de vicepreședintele clubului găzarilor, Octavian Grigore, să le poartă noroc astăzi și pe viitor!

Chindia este o echipă subînțeleasă drept una dintre contracandidatele serioase la promovare a „galben-albaștrilor” și, deși are un lot totuși inferior valoric celui al Petrolului, este periculoasă pentru că joacă foarte bine în deplasări. Confirmarea acestei aprecieri este numărul de succese de pe teren străin din această ediție: două din două, mai precis la ASU Poli Timișoara, respectiv Aerostar Bacău! Dar, nota bene, în afara adjudecării derbiului cu „șepcile roșii”, pe arena Eugen Popescu, Cherchez și coechipierii săi au pierdut pe propriul teren două puncte cu FC Argeș, iar cu CS Mioveni – trei! Specializată, clar, pe partidele din deplasare, trupa care l-a înregimentat recent și pe tânărul dinamovist Dudea va fi o nucă tare și cu prilejul acestei restanțe din runda cu numărul 5! Târgoviștea se bazează mult pe căpitanul ei, mai sus-amintitul Cherchez, un jucător excelent de bandă, extrem de periculos pe contraatac, dar și foarte capricios, capabil să facă atât faze superbe, cât și să rateze enorm. Nu departe este și fostul campion cu Astra Giurgiu, Daniel Florea, protagonistul unui moment ilar, etapa trecută, în prelungirile meciului pierdut cu Argeșul! Pare-se că echipa Chindiei a dezvoltat deja un complex de inferioritate în disputele de-acasă cu echipele argeșene, cele care i-au luat, repet, nu mai puțin de 4 puncte pe „Eugen Popescu”! Primul  „11” al oaspeților nu-i prea greu de intuit, existând câteva posturi fixe: portarul Aioani, fundașii Martac, mai sus-amintitul Dudea, Vătavu, Dumitrașcu, mijlocașii Liviu Mihai (fost la FC Ploiești, în mandatul lui Vivi Răchită), Lungu (ex-coleg cu Ghinga și Cazan la defuncta Sportul Stundețesc București), Novac (căpitan la câștigarea Cupei și Supercupei României de către FC Voluntari) și atacanții deja precizați Florea și Cherchez. Reamintesc că echipele ce vor combate azi pe arena Ilie Oană s-au mai duelat în iarna acestui an, dar amical, pe unul dintre terenurile cu gazon artificial de la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. Divizionara C de-atunci Petrolul a deschis scorul, dar cea de eșalon imediat superior a reușit remontada și a câștigat astfel cu 2-1.

Un meci de „care pe care”, precum cel de astă-seară, nu putea fi încredințat decât unei brigăzi de prim eșalon, CCA delegându-i la Ploiești pe un central fost membru al CJA „Emil Vlaiculescu” Prahova, actualul bucureștean Andrei Antonie, și pe asistenții concitadini ai acestuia, Iulian Radu și Vlad Bîrleanu, rezerva Cristian Georgescu domiciliind tot în capitala țării. Cu toții vor fi atent urmăriți de către ex-tușierul de prim eșalon Liviu Săceanu (Galați), iar observatorul de joc va sosi mai de aproape, adică de la vecinii din Buzău, și se numește Adrian Petre, el fiind președinte al AJF-ului local.

Foto: www.fcpetrolul.ro, www.liga2.ro și www.afcchindiatargoviste.ro