La cumpăna dintre ani/ Cheflii erau cât pe ce să dea foc Magazinului Omnia

Redactia -

La cumpăna dintre ani/ Cheflii erau cât pe ce să dea foc Magazinului Omnia

Exact la trecerea dintre ani, în timpul focului de artificii oferit de Primărie ploieştenilor, în Centru, pompierii au fost puşi în alertă maximă. Cei cîteva mii de ploieşteni aflaţi în zona platoului din faţa Palatului Administrativ au fost scoşi din extazul provocat de spectacolul de sunet şi lumini, completat de cheful cu sticle destupate de şampanie la ora 12 noaptea, de zarva maşinilor ISU venite în trombă. Toşi martorii au asistat cu gura căscată cum maşinile de pompieri şi SMURD încercau să forţeze, cu sirenele şi girofarurile pornite, barajul organizat mai devreme de poliţie pentru a devia traficul rutier pe porţiunea de Bulevard dintre Hotel Central şi Catedrala Sf Ioan Botezătorul. La un moment dat părea că prima maşină de pompieri va împinge pur şi simplu Loganurile poliţiştilor puse de-a latul drumului, ce se încăpăţânau să facă loc. În final, Loganurile au fost împinse de poliţişti şi de petrecăreţi, iar pompierii au demarat în trombă către magazinul Winmarkt Omnia Ploieşti, de unde ieşea un fum gros, negru. Din fericire, incendiul a fost nu unul de amploare, la izolaţia exterioară de la copertina primului etaj, doi pompieri izbutind să-l stingă în doar câteca minute. Iar ceea ce putea fi o tragedie s-a dovedit un ingredient în plus la spectacolul de Revelion.

incendiu_1incendiu_3