La debutul campionatului, Petrolul – în prime-time doar la FCSB

Dragos Trestioreanu -

La debutul campionatului, Petrolul – în prime-time doar la FCSB

Dacă, în ultimele trei sezoane, Petrolul a fost o atracție maximă pentru posturile de televiziune deținătoare ale drepturilor exclusive de transmisie, care o alegeau, împreună cu Liga Profesionistă de Fotbal, pe echipa „lupilor” să evolueze în prime-time, în primele două etape găzarii vor combate astfel numai cu FC Steaua SA (FCSB), pe „Arena Națională”, la startul ediției 2015-2016 a Ligii I. La București, noua trupă a lui Selymes Tibor se va confrunta în ultima partidă a primei zile de week-end, peste mai puțin de două săptămâni, cu formația campioană en-tire. Asta în vreme ce duelul lui Laurențiu Marinescu și al coechipierilor săi cu nou-promovata FC Voluntari se va disputa, după șapte zile, pe stadionul Ilie Oană, la orele amiezei. Cum, în luna iulie, meteorologii anunță că mediile de temperatură vor fi mai ridicate decât de obicei, „galben-albaștrii” și adversarii lor vor avea de tras atunci și cu gradele în exces din termometre. E drept, nici oponenții nu puteau emite pretenții la prime-time și nici Petrolul nu mai este, deocamdată, ce-a fost în ultimele trei campionate.

Iată programul complet al primelor runde, așa cum a fost postat pe www.lpf.ro: etapa I, vineri, 10 iulie, FC Voluntari – CSMS Iași, ora 18.30; Astra Giurgiu – Concordia Chiajna, 21.00; sâmbătă, 11 iulie, Viitorul Constanța – CFR Cluj, 18.30; FC Steaua SA București – Petrolul Ploiești, 21.00; duminică, 12 iulie, CS Universitatea Craiova – FC Botoșani, 18.30; ASA Târgu Mureș – Dinamo București, 21.00; luni, 13 iulie, ACS Poli Timișoara – Pandurii Târgu Jiu, 21.00; etapa a II-a, vineri 17 iulie, Concordia Chiajna – CSMS Iași, 18.30, Dinamo București – CS Universitatea Craiova, 21.00; sâmbătă, 18 iulie, Petrolul Ploiești – FC Voluntari, 18.30; Pandurii Târgu Jiu – FC Steaua SA București, 21.00; duminică, 19 iulie, CFR Cluj – ACS Poli Timișoara, 18.30; Astra Giurgiu – ASA Târgu Mureș, 21.00; luni, 20 iulie, FC Botoșani – Viitorul Constanța, 21.00. Programul televizărilor urmează a fi stabilit în cel mai scurt timp. Reamintim că pe „DigiSport 1” și pe „DolceSport 1” se vor prelua în direct toate partidele dintr-o etapă, pe „Look TV” – marea majoritate a acestora, iar pe „Look Plus”, una sau două/rundă, tot live.  Din sezonul care va începe în curând vor fi programate numai șapte jocuri de fiecare etapă, în sezonul regulat, tur-retur, iar apoi, câte trei/rundă în play-off și patru în play-out, tot tur-retur.

Foto: www.lpf.ro