La două zile după despărțirea oficială de Gigi Mulțescu, golul de pe banca tehnică a Petrolului nu mai există. L-a ocupat revenitul Mircea Rednic

Redactia - Sport

La două zile după despărțirea oficială de Gigi Mulțescu, golul de pe banca tehnică a Petrolului nu mai există. L-a ocupat revenitul Mircea Rednic

Așa cum cum se anticipa vineri seară, a doua zi a fost numit noul antrenor principal al Petrolului, Mircea Rednic (foto sus; www.nieuws.vtm.be), cel care a acceptat să revină, pentru șase luni, pe arena Ilie Oană, iar asta după ceva mai bine de doi ani. Prezentarea oficială a noului tehnician, ca și a colectivului tehnic al său, din care vor face parte, se spune, secundul Valentin Sinescu și preparatorul fizic italian Giovanni Melchiorre, fiind vorba astfel de alte două reveniri, va avea loc luni, 12 ianuarie 2015, la ora 15.00, și va fi urmată după un ceas, potrivit www.fcpetrolul.ro, de primul antrenament din noul an, de pe „Ilie Oană”, unul care va fi deschis presei și suporterilor, cei din urmă vând asigurat accesul exclusiv la tribuna I a stadionului. Totodată, pe siteul clubului găzarilor a fost postat și programul celor două cantonamente, devenite deja tradiționale, din Antalya, unul urmând a se desfășura în perioada 15-30 ianuarie și va fi găzduit de un hotel de cinci stele din Lara, „Titanic Beach” (foto mijloc; www.ofertelitoralturcia.ro), iar celălalt – de „Royal Holiday Palace” (foto jos; www.alltur.ro), tot din aceeași stațiune din Turcia, acolo unde petroliștii se vor întoarce în intervalul 2-13 februarie. „Royal Holiday Palace” este un complex de lux, cotat tot la 5 stele, care oferă, ca și „Titanic Beach”, de altfel, condiíi foarte bune de cazare, masă, antrenamente și recuperare. Dacă, în primul sejur, se vor disputa trei meciuri-test, în al doilea vor fi patru, adversarele urmând a fi din foste țări socialiste, precum Azerbaidjan, China, Polonia, respectiv Rusia și Bulgaria. Astfel, conform www.fcpetrolul.ro, programul pe zile arată astfel: 23 ianuarie – cu Neftci Baku (locul 3), 26 ianuarie, contra noii echipe a lui… Contra, Angel Lopez Perez și Alberto Peribanez Rivas, Guanghzou R&F (poziția a III-a), 28 ianuarie – împotriva lui Podbeskidzie Bielsko-Biala (8), 4 februarie, cu Lokomotiv Sofia (III), 7 februarie – în compania lui Terek Groznâi (9), ex-echipa noului dinamovist Gheorghe Grozav, dar încă a lui Jeremy Bokila, 10 februarie, cu Levski Sofia (VI), și 12 februarie – contra lui ȚSKA Sofia (1).

Titanic_Beach_Resort_Lara_1_www.ofertelitoralturcia.roÎn ceea ce privește lotul de jucători, cum toți se află, în acest moment, sub contract, ar trebui să fie prezenți in corpore la reunire. Numai că, Juan Angel Albin deja se pregătește cu echipa mexicană Tiburones Veracruz, iar impresarii lui – spun surse bine informate – se află la Ploiești, în aceste zile, pentru negocieri cu noul președinte al Consiliului de Administrație al SC FC Petrolul, Clarisa Vârceoroveanu, pentru a-l elibera pe fostul internațional uruguayan încă din această iarnă. Se mai zice că Toto Tamuz ar depinde de plecarea lui… Claudiu Keșeru la o grupare din spațiul arab, pentru a-i fi eliberat drumul spre Steaua. Și Filipe Teixeira are o oferta fermă de la CS Universitatea Craiova, în condițiile în care Sorin Cârțu și Emil Săndoi își doresc un Royal_Holiday_Palace_Lara_www.alltur.ro_micafotbalist de creație, iar pista „Giorgi Chanturia”, georgianul împrumutat de Hellas Verona la CFR Cluj, pentru un sezon, s-a complicat. Rămâne acum de văzut ce echipieri ai Petrolului vor urca în avionul de Antalya, via Istanbul, și mai ales câți vor rămâne în Turcia pe durata ambelor stagii de pregătire și jocuri. Ca și dacă Mircea Rednic va veni cu propuneri de achiziții, știindu-se foarte bunele sale conexiuni în zona Beneluxului, dar nu numai. Altfel, la prima întâîlnire cu „lupii”, Rednic îi va avea sub comandă, din fostul său mandat la găzari, unul întins pe o perioadă de 5 luni, doar pe Geraldo Alves, Laurențiu Marinescu și Soni Mustivar. Asta pentru că lui Jean Sony Alcenat i s-a permis să vină direct la Lara, primind câteva zile de vacanță în plus.