La EURO, meciul dintre Italia și Belgia a detronat, ca spectaculozitate, Germania – Ucraina. Spania a jucat… handbal la o poartă cu Cehia!

Dragos Trestioreanu -

La EURO, meciul dintre Italia și Belgia a detronat, ca spectaculozitate, Germania – Ucraina. Spania a jucat… handbal la o poartă cu Cehia!

Debutul acestei săptămâni a însemnat… debutul la EURO al fostei campioane mondiale și europene, Spania, care a făcut o demonstrație totală de fotbal în fața Cehiei, echipă națională absolut de nerecunoscut! Trupa lui Vicente del Bosque a dominat copios, astfel încât – o spune și statistica – părea a fi vorba despre un meci de… handbal jucat la o singură poartă, cu ibericii stăpânind jumătatea adversă și pasând cu răbdare și inteligență în fața unei formații ce-a băgat… autobaza pe suprafața de joc a arenei din Lyon, acolo unde va evolua și România, în compania Albaniei. Cu noroc însă, cehii puteau da lovitura, la 0-0, atunci când Cesc Fabregas a salvat un gol ca și făcut. Totuși, victoria Spaniei a venit foarte târziu și a purtat „marca Barcelona”, Andres Iniesta centrând perfect de pe stânga, în minutul 87, pentru „capul” din careul mic al lui Gerard Pique, tatăl copiilor Shakirei învingându-l, în sfârșit, pe bravul Petr Cech. A fost doar 1-0 (0-0), dar spaniolii vor juca – mi mult ca sigur – un rol important la acest turneu final.

Meciul din „mijloc” al zilei a opus Irlandei echipa vedetei Zlatan Ibrahimovic, Suedia. A fost o încleștare de forțe care putea fi decisă de către „verzi”. Asta dacă pe teren nu ar fi fost și fostul fotbalist al lui Paris St. Germain! Băieții lui Martin O’Neill au deschis scorul imediat după pauză, printr-un voleu superb al lui Wes Hoolahan (48), expediat din mijlocul careului mare, descumpănindu-i atunci pe scandinavi. Și-a intrat în rol, după aproape 25 de minute, Ibrahimovic (71), a cărui centrare de pe stânga, în „6 metri” advers a fost deturnată în proprie poartă de către bietul Ciaran Clark! Nu s-a mai marcat, apoi, și astfel s-a consemnat încă o remiză la EURO: 1-1 (0-0).

Dacă duminică noapte, toată suflarea fotbalistică de pe continent a căzut de acord că partida dintre Germania și Ucraina fusese cea mai frumoasă de până atunci a competiției din Franța, după 24 de ore a fost detronată de un duel cu adevărat încântător: Italia versus Belgia. Îmbinând, cu măiestrie, „vechiul” – Gianluigi Buffon, Giorgio Chiellini, Andrea Barzagli sau Daniele De Rossi – cu „mai noul”, Mattia de Sciglio, Eder, Ciro Immobile sau Graziano Pelle, selecționerul Antonio Conte a… stors la maximum „squadra azzurra” și i-a ieșit! Cu o medie de vârstă destul de ridicată, echipa națională a Italiei a făcut ce știe – s-a apărat „la sânge”, respectiv a contraatacat sclipitor – și a dovedit că știe ce face. Foarte bine, adică! În fața unei adversare, Belgia, absolut uimitoare ca joc ofensiv, cu „mingicari” de clasă, precum Eden Hazard, Dries Mertens ori Kevin de Bruyne, serviți non-stop de Marouane Fellaini și Axel Witsel, Italia a învins o echipă ce nu merita totuși să iasă, de pe teren, pe scut. Și, mai ales, pierzând cu 2-0! Ca și Germania, duminică, „macaronarii” au deschis scorul în prima repriză, în urma unei pase lungi, pe care jucătorul de 31 de ani al Bolognei, Emanuele Giaccherini (foto, executându-l pe Thibaut Courtois, sub privirea lui Toby Alderweireld; www.gsp.ro), a fructificat-o cu un șut în cross, de pe stânga, după ce a scăpat singur, de la limita ofsaidului. Italienii au păstrat până la pauză avantajul luat în minutul 32, deși oponenții lor au replicat rapid și periculos. Nu-i mai puțin adevărat că și longilinul și valorosul Thibaut Courtois îi ținuse în joc pe ai săi prin câteva parade de efect. Partea a doua a confruntării a fost și mai frumoasă, dar pe gazon parcă a fost doar o echipă: Belgia. Cea care i-a depășit pe Buffon & Co. la numărul de șuturi la/spre poartă, ca și la cel de la cornere. Italia a avut și noroc, dar – când a putut – a contraatacat în stilu-i caracteristic, numai Courtois împiedicând desprinderea pe tabelă. Una care a venit, la fel ca în meciul Germaniei cu Ucraina, în prelungirile jocului. Pe fondul luptei acerbe pentru egalare a adversarilor, un contraatac devastator i-a oferit lui Pelle (90+3) prilejul unui voleu de mare fotbalist, de la 10 metri, după o pasă superbă a altruistului lazial Antonio Candreva. Deja-vu: 2-0 (1-0) pentru Italia, după un meci în care, ca și Ucraina, repet că Belgia nu merita să piardă. Mai ales la acest scor!