La sfârșit de săptămână, un drum spre centrul țării pentru încă 3 puncte! Petrolul a plecat spre Miercurea Ciuc cu peste 20 de fotbaliști capabili să lege trei victorii și să urce pe podium!
Dragos Trestioreanu -

Duminică, 20 septembrie 2020, după un antrenament susținut pe gazonul foarte bun de la arena din comuna prahoveană Blejoi, ședință de pregătire urmată de masa de prânz, delegația divizionarei secunde Petrolul Ploiești s-a îmbarcat în autocarul clubului și a plecat spre centrul țării. Mai precis, către județul Harghita, pentru a se caza în municipiul de reședință al acestuia, Miercurea Ciuc. A ales s-o facă la un hotel cu numele în ton cu acela al adversarei de luni, 21 septembrie, ora 18.00, din cadrul etapei a IV-a a ediției în curs, FK Csikszereda. S-a păstrat secretul absolut asupra componenței lotului Petrolului deplasat în urbea transilvană și am aflat, drept urmare, numai că numericul ar fi de 21 sau chiar 22 de fotbaliști, dintre care, la ora partidei, vor fi înscriși în raportul de joc 20, iar unul sau doi jucători vor urca în tribună. Bănuiesc că „lupii” care vor combate în confruntarea de luni, penultima rundei, sau vor o privi „de sus”, vor fi următorii: portarii Avram și Cebotari, fundașii Mendoza, Meijers, Manolache, Răuță, Țicu, Olaru și Poelmans, mijlocașii Vajushi, Roigé Rodríguez, Lax, Ekollo, Bratu, Saim Tudor, Salifu, Matiș, Constantinescu și Enache, atacanții Balint, Diarra și Buhăescu. Vor absenta străinii Levi, Zasavițchi, Botic și Mondragón, cel din urmă nefiind pus la puncyt cu pregătirea fizică. Nu au făcut deplasarea în Ardeal nici seniorul Lungu și tinerii Nicolae, Nițescu, Dumitru și Bucur. Pe cale de consecință, din nou premise excelente pentru antrenorul principal Viorel Moldovan de a alege primul „11” perfect și să beneficieze și de o bancă pe care vor lua loc fotbaliști doriți cu siguranță, în echipa de bază, de către destui tehnicieni de la grupări actuale din Liga a II-a!
Ploieștenii au înnoptat la Hunguest Hotel Fenyõ, un stabiliment de trei stele la care petroliștii au tras și în sezonul trecut, mai ales că se află la numai 1 kilometru de centrul Ciucului, ca și de bine cunoscutul patinoar internațional din urbe, denumit Vákár Lajos. Interesant este că, dacă siteul clubului de fotbal local – subvenționat la nivel de infrastructură de guvernul Ungariei – postează informații exclusiv în limba maghiară, administrația hotelului mai sus-menționat specifică nici mai mult, nici mai puțin că personalul diverselor spații din incinta acestuia… vorbește în limba fiecărui oaspete! Revenind la fotbal, în cazul în care, indiferent de rezultatul final, Petrolul va reuși să câștige meciul de luni, legând astfel trei victorii, trupa lui Moldovan va urca pe podium, ocupând poziția a treia, cu 9 puncte. Va fi în urma celor două contracandidate la promovare, Rapid București (1-1, „acasă”, la CNA Buftea, cu Turris Oltul Turnu Măgurele) și Universitatea 1948 Craiova (4-2 la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, pe stadionul renovat din municipiu, actuala echipă a lui Flavius Stoican nefăcând deloc față unei formații cu adevărat puternice). Craiova și Rapidul au câte 10 puncte, fiind despărțite de golaveraj, favorabil doar ca număr de goluri înscrise, lui Ionuț Voicu și coechipierilor săi, 11-5, respectiv 9-3. Și după această etapă, dacă – Doamne, ferește! – nu va pierde la trei goluri diferență, Petrolul va avea cea mai mare diferență dintre cele marcate și cele primite, un avantaj fără doar și poate la stabilirea ierarhiei după fiecare etapă.
Foto: Ionuț CĂRBUREANU și www.fcpetrolul.ro