La un secol de viaţă, veteranul de război Gheorghe Enache, din Câmpina, nu a crezut că va revedea tabloul apocaliptic al luptelor, la graniţele României

Unul dintre puținii veterani de război pe care Prahova îi mai are în viaţă este maiorul în retragere Gheorghe Enache. Anul acesta va împlini 100 de ani. La aproape opt decenii de la încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale nu a crezut că va revedea imaginile de groază care l-au urmărit o viaţă. Ceea ce vede în aceste zile este asemenea unui cuţit care i se răsuceşte în rană. Refuză să mai vorbească despre ororile războiului, limitându-se la a ne spune că ceea ce a fost a devenit, între timp, treaba istoricilor, iar dacă vrem să înțelegem războiul, cu toate implicaţiile lui, să privim prezentul.

Nu am insistat să revină asupra unor amintiri dureroase, asupra momentelor în care a văzut diversele feţe ale morţii, în care sentimentul fricii era dominant, în care cele mai aşteptate momente erau când armele tăceau… Nu le-a uitat, n-avea cum, dar n-a crezut niciodată că un episod terifiant precum cel pe care l-a trăit pe parcursul celor patru ani, cât a fost pe front, îl va mai vedea vreodată. Din păcate, în aceste zile, România se află zid în zid cu războiul. Oameni care fug din calea morţii, femei, bătrâni, copii care şi-au lăsat casele şi viaţa obişnuită, plecând cu o mână de lucruri şi un suflet încărcat de durere şi de grija celor care au rămas în urmă să lupte, sunt scene pe care le-a mai văzut…

Imaginea refugiaţilor este una care a cutremurat o lume întreagă, iar unii dintre bunicii noştri se regăsesc în feţele şi trăirile copiilor dezorientaţi pentru care, până de curând, războiul fusese doar un subiect de poveste sau de joacă… Aşa au fost şi ei în urmă cu mai bine de şapte decenii, când părinţii au fugit disperaţi unde au putut pentru a le da şansa la viaţă.

Pe Gheorghe Enache, singurul veteran de război pe care-l mai are Câmpina şi unul dintre cei 103 prahoveni emblematici, incluşi în proiectul derulat de Consiliul Judeţean, vi-l vom prezenta prin ochii preşedintelui Filialei Câmpina a Asociaţiei cadrelor militare în rezervă şi în retragere, colonelul în rezervă Marian Dulă, cel care a reuşit să-l cunoască şi să-i publice câteva date din biografie.

Gheorghe Enache s-a născut la 15 octombrie 1922, în comuna Bănești, județul Prahova, într-o familie numeroasă, cu opt copii: Avram, Ion, Vasile, Victor, Ana, Gheorghe, Lazăr și Nuți. Părinții, Alexandru și Elena, în pofida greutăților materiale, au reușit să-i crească și să-i educe aşa cum au ştiut mai bine, oferindu-le o copilărie liniștită, plină de bucurii.

După absolvirea Școlii generale de cinci ani din Bănești, a fost ucenic la Nicolae D. Cheșcă, ce ținea un magazin de fierărie, vopselărie, lângă ceasornicarul Florescu. La Nicolae D. Cheșcă a lucrat în perioada 15 martie 1937 – 18 ianuarie 1940. După ucenicie, Cheșcă l-a angajat vânzător cu salariu.

În noiembrie 1940 a fost elev la Baza regimentară Apărare Antiaeriană, la București.

Centrul Teritorial Prahova l-a încorporat în februarie 1941, declarându-l „Bun pentru transmisiuni”. Stagiul militar voluntar l-a început la 1 februarie 1941, iar la 1 iunie 1941 este încadrat ca radist (operator la stația radio) la Regimentul 3 Artilerie Antiaeriană, unitate care era cartiruită în București, Îşi aminteşte că erau folosite sisteme de cuvinte codate, se contracara interceptarea inamicului, se monitoriza și se bruia comunicarea inamicului, se folosea radiobaliză directivă și sistem de ghid de navigație pentru avioane. Regimentul a efectuat aplicații în teren cu posturile de emisie-recepție, în zona Giurgiu – Rusciuc (Bulgaria). Raza de acțiune a radiourilor era foarte limitată, ele funcționând în sistem simplex, adică se putea să se vorbească doar într-un sens, vorbitorul nu putea fi întrerupt.

Sergentul Enache participă la război în perioada 22 iunie1941 – 17 decembrie 1941 cu Regimentul 3 Artilerie Antiaeriană, în funcția de radio-telegrafist. Mai întâi militarii sunt în poziții pe aeroportul din Buzău. După 2-3 săptămâni a început înaintarea și odată cu ea transmiterea codificată către comanda de dirijare a aviaţiei în teritoriu. Aici, prahoveanul a avut misiunea să recunoască tipul de avion, numărul motoarelor, cărei armate aparține și direcția de zbor. De la Buzău s-a deplasat succesiv, la Tighina, Tiraspol, după care, la 7 decembrie 1941, a revenit în țară. În 1942 este încadrat la Regimentul 4 Artilerie Antiaeriană, dislocată în garnizoana Brașov, cu misiunea de apărare împotiva atacurilor aeronavelor asupra punctelor sensibile: Brașov, Făgăraș, Sibiu, Jibou, Turda, Hunedoara și Sinaia. Într-o altă etapă a războiului în Bucovina, apoi în Polonia, Lemberg (astăzi Liov în Ucraina), ajungând până pe malul mării Azov.

După întoarcerea armelor, Gheorghe Enache a revenit în țară și unitatea s-a dislocat în Făgăraș, unde a participat la schimbarea sistemului de comunicare. Acum nu mai erau aliați cu nemții, ci cu rușii. La Rupea, înființează un post de emisie-recepție.

Viața de după război

După lăsarea la vatră, la numai 23 de ani, cu experinţa războiului, într-o ţară care căuta resurse de supravieţuire, Gheorghe Enache a început o nouă viaţă, pe cea de civil. A urmat Școala Industrială de Instalații de Apă și Gaze din Câmpina, reuşind să avanseze în scurt timp şi profesional, fiind şef de magazie şi, ulterior de depozit la Baza 3 Băicoi, Institutul de Petrol și Gaze Câmpina, Electromontaj (în perioada 1945-1983). Este pensionat la 1 aprilie 1984 de la Grupul de Șantiere Electromontaj Câmpina.

S-a căsătorit la 33 de ani şi are o fiică.

În anul 2004 a fost decorat cu „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial”, iar la 29 aprilie 2021 a fost avansat la gradul de maior.

Cei care îl cunosc, îl descriu pe veteran ca fiind o fire veselă, optimistă, îi place lucrul bine făcut, punctualitatea și respectarea cuvântului dat. Este un bun gospodar, este comunicativ, citește mult și abordează subiecte variate de discuție.

În prezent, priveşte nedumerit către imaginea dezolantă a dramei prin care trece Ucraina ca urmare a invaziei armatei ruse, un tablou care este un deja-vu atât pentru el, cât şi pentru toţi cei care au trăit în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Proiect CJ Prahova

Sursa foto: facebook Marian Dulă