Laptopuri din partea Primăriei pentru elevii eminenți din Filipeștii de Pădure
Daniel Dimache -
La propunerea primarului Ciprian Morărescu, Consiliul Local al comunei Filipeștii de Pădure a aprobat acordarea de laptopuri șefilor de promoție ai claselor a VIII-a și a XII-a, precum și elevilor cu media 9,99 pentru patru ani de studiu, de la instituțiile de învățământ de pe raza localității.
Conform Hotărârii de Consiliu Local 29/ 09.06.2022, sunt distribuite 8 laptopuri după cum urmează:
Pentru Liceul Teoretic Filipeștii de Pădure (în foto):
– 3 laptopuri șefilor de promoție, clasa a VIII-a, 3 elevi care au obținut media 10, pentru cei patru ani de gimnaziu
– 1 laptop șefului de promoție clasa a XII-a, care a obținut media 9,75 pentru cei patru ani de liceu
– 3 laptopuri cu media 9,99 pentru, clasa a VIII-a, pentru cei patru ani de studiu
Pentru Şcoala Gimnazială „Ioan Moga” Diţeşti:
– 1 laptop șefului de promoție, clasa a VIII-a
”Anul acesta am avut generații foarte bune de absolvenți de liceu și de gimnaziu, la Filipeștii de Pădure. Am avut și alte generații valoroase de elevi și sunt convins că instituțiile de învățământ din localitatea noastră vor mai scoate generații de copii foarte buni.
Misiunea noastră este să le asigurăm condiții bune de studiu și să îi motivăm să învețe. Am decis să răsplătim performanță școlară deosebită cu câte un laptop, pentru sârguința și rezultatele excepționale obținute, prin eforturi susținute, de-a lungul a patru ani de studiu, de elevi eminenți din Filipeștii de Pădure.
La sfârșit de an școlar le urez lor, dar și tuturor celorlalți elevi de la instituțiile de învățământ din comuna noastră Vacanță plăcută! și, pentru mai târziu, Succes la învățătură!”
Primarul comunei Filipeștii de Pădure, Ciprian Morărescu