Legea picnicului. Află unde şi în ce condiţii mai poţi face grătar

Redactia -

Legea picnicului. Află unde şi în ce condiţii mai poţi face grătar

Lege privind desfăşurarea activităţii de picnic

Parlamentul României adoptă prezenta lege

 

CAPITOLUL I : Dispoziţii generale

Art. 1 – Obiectul prezentei legi

Prezenta lege reglementează activităţile de picnic desfăşurate pe domeniul public sau privat al statului şi/sau unităţilor adiministrativ teritoriale.

Art. 2 – Scopul

Scopul prezentei legi este de prevenire, reducere şi eliminare a impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, ,generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.

Art. 3 – Definiţii

În înţelesul prezentei legi, termenii şi noţiunile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) Activitatea de picnic – orice activitate de recreere desfăşurată pe domeniul public sau privat al statului şi/sau unităţilor administrativ teritoriale, de una sau mai multe persoane, care implica consumul de bauturi şi/sau alimente,şi aprinderea sau nu a focului;

b) Zone special amenajate – zonele din domeniul public sau privat al statului şi/sau unităţilor administrativ teritoriale dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic, în care aprinderea focului este permisă;

c) Zone indicate – zonele din parcurile şi pădurile aflate în intravilanul oraşelor, indicate în planul de zonare al parcului, în care activităţile de picnic sunt permise cu excepţia aprinderii focului.

Capitolul II

Art. 4 – Reglementări

(1) Desfăşurarea activităţilor de picinic este interzisă pe domeniul public sau privat al statului şi/sau unităţilor administrativ teritoriale,cu excepţia zonelor menţionate la art. 3, lit b), c);

(2) Desfăşurarea activităţilor de picnic este permisă în zone neamenajate sau neindicate /alte zone decât cele menţionate la art. 3, lit b), c) doar în condiţiile organizării de evenimente ocazionale autorizate potrivit legii.

Art. 5 – Obligaţiile administratorului zonei în care se desfăşoară activitatea de picnic

Administratorul zonelor special amenajate şi zonelelor indicate pentru desfăşurarea activităţii de picnic au următoarele obligatii:

a) Realizează amenajarea zonei cu respectarea dispoziţiilor în vigoare referitoare la urbanism, silvicultură, protecţia mediului;

b) Amenjează zona de picinic asigurând o intervenție minimă asupra naturii

c) Solicită delimitarea şi încadrarea în planurile urbanistice sau de amenajarea teritoriului, zonele special destinate activităţii de picnic, după caz;

d) Delimitează zonele special amenajate şi zonele indicate prin marcarea corespunzătoare în vederea desfăşurării activităţii de picnic. Indică orarul de funcţionare;

e) Dotează corespunzător zonele special amenajate cu locuri speciale pentru aprinderea focului, containere destinate colectării selective, inscripţionate corespunzător, toalete ecologice. Punctele pentru colectarea selectivă a deşeurilor trebuie marcate corespunzător şi trebuie să aibă afişate regulile privind colectarea selectivă cu exemplificarea tipurilor de deşeuri;

f) Nu permite defrişări sau modficiarea cursurilor de apă pentru amenajarea zonei

g) Nu permite ridicarea construcţii cu exceptia celor cu caracter temporar

h) Organizează serviciul de verificare zilnică a zonelor de picnic, atât amenajate special cât şi indicate, precum şi a zonelor aflate în vecinătatea acestora pentru a se asigura că nu se aduce nici un fel de prejudiciu mediului. Verificarea se realizează cu ajutorul poliţiei comunitare;

i) Asigură serviciul de salubritate în vederea ridicării deşeurilor colectate selectiv;

j) Indică, delimitează şi marchează corespunzător zona destinată parcării în cazul zonelor special amenajate pentru picnic, dacă geografia acestora permite;

k) Afişează un plan cuprinzător cu ilustraţii detaliate de aranjament, organizare şi facilităţi, precum şi explicaţiile necesare.

l) Afişează regulile privind desfăşurarea activităţii de picnic, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul constatării nerespectării acestora;

.

m) Realizează puncte de informare .care trebuie să cuprindă .panouri cu harta, reguli , numere de telefon utile

n) Realizează şi dotează corespunzător pichete de stingere a incendiilor.

Art. 6. – Obligaţiile persoanelor fizice

Persoanle fizice care desfăşoară activitatea de picnic au următoarele obligaţii:

a) Să nu distrugă sau să degradeze panourile informative şi indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări;

b) Să arunce deseurile doar în locurile special amenajate ,

c) Să depună selectiv deseurile de ambalaje, în containerele inscripţionate corespunzător

d) Să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să-l supraveheze în permanenţă

Să respecte orarul de funcţionare al zonei de picnic; –

e) Să lase locul în care au desfăşurat picnicul aşa cum l-au găsit

f) Să parcheze doar în zonele destinate parcării…..sau…… ce se intampla în zonele în care geografia nu permite..corelat cu art. 5 lit.j)_?

g) Să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate.

h)Să nu folosească produse de igenă personală la mai putin de 30 m distanţă de cursurile de apă;-

i) Să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic la mai puţin de 30 m de cursurile de apă. Apa uzată trebuie colectată şi împraştiată pe sol;

j) Să nu verse apa uzată în lacuri, părăuri sau râuri;-

k) Să nu hrănească animalele sălbatice.

l) Să nu îndepărteze sau rănească sau distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit.

m) Să nu posteze semne sau mesaje;

n) Să păstreze liniştea fără să deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori

o) Să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât cele special amenajate

r) să respecte ordinea publică şi bunele moravuri

CAPITOLUL III

ART. 7 – Control şi sancţiuni

(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea prevederilor art. 5 cu amendă de la 10. 000 lei la 50.000……….

b) nerespectarea prevederilor art.6 lit.b) cu amendă de la 200 lei la 2.000 potrivit art. 51 alin. (1) A din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2001, cu modificările şi completările ulterioare

c) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. c) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, potrivit art. 26 alin. (1) lit.a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005

privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje,, cu modificările şi completările ulterioare, ………..

d) nerespectarea prevederilor art.6 lit. d) ,f) , o) cu amendă de la 300 lei la 3000 lei

e) nerespectarea prevederilor art.6 lit. g) – j) cu amendă de la 100 lei la 200 lei

f) nerespectarea prevederilor art.6 lit.k) – n) cu amendă de la 200 lei la 400 lei

2) Constatatea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai autorităţilor publice locale şi sau din personal împuternicit din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. ?

3) Agenţii constatatori prevăzuţi la alin.(2) au de asemenea, obligaţia dreptul de a:

a) inspecta zonele de picnic;

b) verifica datele cu caracter personal al persoanelor aflate la picnic;

c) evacua din zona de picnic pe cei ce provoacă probleme;

4) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin.(1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitatea în procesul-verbal de constatare şi sanţionare a contravenţiei.

5) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute la alin. (1), se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.